MENIU

"Apocalipsa oilor" din portul Midia

Numai 75 de oi au fost salvate până acum, dintre cele peste 14.600 câte se află la bordul navei Queen Hind care s-a răsturnat, duminică, în Portul Midia, dar autoritățile au primit acceptul să facă unele decupaje în corpul vasului, pentru a grăbi procesul de extracție a animalelor.

„Operațiunile au decurs foarte greu pentru că este o singură cale de acces în navă și până astăzi după masă nu s-a primit acordul armatorului. Înțeleg că asta e procedura, să fie realizate unele decupaje în perete ca să avem și alt acces în navă. Având în vedere că s-a primit acest acord și garanția că vor suporta cheltuielile, urmează să se facă în cursul acestei nopți decupaje în peretele navei ca să poată să se intre din mai multe puncte și să salvăm și mai multe animale, câte putem să salvăm în condițiile în care vremea, marea ne permit acest lucru”, a declarat Arafat.

Până în prezent, de duminică de când s-a răsturnat nava, au fost aduse la țărm 75 de oi în viață. Animalele sunt scoase de pe nava și transportate la mal cu diverse ambarcațiuni, unde sunt preluate de medici veterinari și evaluate medical în cadrul a 2 corturi încălzite din dotarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență Dobrogea al județului Constanța, apoi transportate la fermă.

Potrivit lui Arafat, marea majoritate a animalelor decedate vor fi recuperate după ce vasul va fi adus în poziție normală, urmând ulterior să fie incinerate.

Detalii pe Realitatea de Constanța

Mai multe articole despre:
oi vas rasturnat Portul Midia tragedie