MENIU

Amenzi de 800.000 de lei, dare de ANPC agenților economici din Centrul Vechi al Capitalei. Activitatea a 23 de firme, oprită temporar - LISTA

Foto ANPC

82 de agenți economici din Centrul Vechi al Capitalei au fost controlați de inspectorii ANPC. În urma acestei acțiuni, s-au dat amenzi de peste 800.000 de lei și au fost confiscate peste 500 de kilograme de alimente neconforme. Activitatea a 23 de operatori economici a fost oprită temporar, iar două unități au fost închise pentru 6-12 luni, informează ANPC într-un comunicat remis, marți, presei.

"Comisariatul Regional pentru Protecția Consumatorilor Regiunea (CRPCR) București-Ilfov a desfășurat o amplă acțiune de control la 82 de operatori economici care își desfășoară activitatea în Centrul Vechi din Capitală, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale în domeniu, în cadrul activităților de comercializare a produselor alimentare și nealimentare, precum și de prestare a serviciilor alimentare si nealimentare", se arată în comunicatul citat.

În urma neregulilor constatate, comisarii CRPCR București-Ilfov au aplicat, până în acest moment – verificările fiind în curs -, următoarele sancțiuni:

- amenzi contravenționale în valoare de peste 800.000 lei

- 22 avertismente

- oprirea definitivă de la comercializare a peste jumătate de tonă de produse alimentare neconforme în valoare de aproximativ 22.000 lei

- oprirea temporară de la comercializare a unor produse nealimentare neconforme, în valoare de circa 90.000 lei

- oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor pentru 23 operatori economici (17 unități, 1 spatiu de preparare, 2 aparate de cafea, 3 blocuri alimentare)

- închiderea temporară a unităţii pe o perioadă de la 6 luni la 12 luni, pentru 2 operatori economici (Corbu Proiect Impex SRL și Covaci Cult SRL (Bazaar))

- propunerea emiterii deciziei de încetare a practicii comerciale incorecte pentru SC Covaci Cult.

"Pentru a se putea numi o afacere ca fiind românească, ar trebui să se plece de la ideea că respectă, în primul rând, consumatorul român. Se pare că unele locații din Centrul Vechi al Capitalei au uitat acest amănunt.

Igiena, curățenia și respectarea actelor normative în vigoare par facultative pentru unii dintre operatorii economici din zona cu, poate, cel mai mare impact social.

A te plânge că nu îți merge afacerea nu este o scuză pentru batjocorirea consumatorilor. Dacă, în schimb, alegi să încasezi în continuare banii acestora, atunci la pachet trebuie să vină și respectul.

Pare că mesajele noastre ferme au nevoie de subtitrare pentru a fi înțelese așa cum trebuie”, a declarat  Horia Constantinescu, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor

Operatorii economici sancționați cu oprirea temporară a prestării serviciilor sunt:

  • GMC Pub SRL – bloc alimentar
  • Tephra Resto SRL (Distrikt) – bloc alimentar
  • Business Entertaiment SRL– bloc alimentar
  • Arkay Capital SRL (Old Habits Pub)
  • Lounge Parteners- (Bound Club&Bar)
  • MLS Investments Trading (Chopstix)
  • M&S Top Media Beta Srl (Il Peccato)
  • Emira L C S.&CO SRL (Bistro Les Bourgeois)
  • Lebanese Expert Sweets SRL
  • Black Spirit SRL,
  • Thelos Lux SRL (Xclusive Pub) (Lipscani, nr.36)
  • Data Expert Cont SRL
  • Corbu Proiect Impex SRL
  • Thelos Lux SRL (Xclusive Pub) (Stavropoleos nr.8)
  • Waffle Expert SRL – spațiu de preparare
  • Smarald Company SRL – 2 aparate cafea
  • Covaci Cult SRL (Bazaar)
  • Legalzic Petrana Com SRL
  • DB.RB.Impex SRL( Bublle Tea)
  • Aylin Media SRL (Saray)
  • Thelos Lux SRL (Xclusive Pub) (Calea Victoriei 12C)
  • Mon Service Internațional SRL, Restaurant chinezesc
  • Avanti Victoria SRL.

Menționăm că unii dintre acești operatori economici au remediat deficiențele constatate și și-au reluat activitatea.

Principalele abateri constatate de echipele de control au fost:

– comercializarea unor produse alimentare cu data limită de consum depașită;
– comercializarea unor produse textile fără informații privind compoziția fibroasă traduse în limba română, pe etichete
– comercializarea unor produse cosmetice fără informații cu privire la denumirea şi adresa importatorului;
– comercializarea unor produse cosmetice fără a avea informațiile privind precauțiunile speciale, denumirea și funcția acestora traduse în limba română, pe etichete
– utilizarea unor produse cosmetice fără evidențierea datei deschiderii flaconului
– neafişarea prețurilor pentru unele produse aflate la comercializare
– comercializarea unor produse fără elemente de identificare și caracterizare
– folosirea unor agregate frigorifice cu chedere murdare, neigienizate, cu resturi alimentare, cu vopsea exfoliata și pete de rugină
– utilizarea unor cuptoare fără a fi neigienizate
– folosirea unor ustensile de bucătărie neprofesionale
– utilizarea unor materii prime cu modificări vizibile organoleptice, alterate, în afara termenului de valabilitate
– folosirea unor coșuri de colectare a deșeurilor fără capac
– folosirea unor mașini de gheață cu filtru neigienizat și cu urme de rugină
– utilizarea unor aparate de cafea neracordate la rețeaua de apă curentă, alimentate cu apă din bidoane de plastic
– lipsa informațiilor privind ingredientele utilizate în prepararea produselor
– informare incorectă/incompletă la comercializarea produselor de patiserie (lipsa mențiunilor referitoare la alergeni sau produs provenit din decongelare)
– comercializarea unor băuturi răcoritoare fără a avea informațiile traduse în limba română, pe etichete
– depozitarea pe paviment a ambalajelor și băuturilor răcoritoare.