Rafila dă vina pe subalterni pentru erorile din ordinul privind eliberarea antibioticelor. Ce a făcut ministrul după ce i s-a cerut demisia?
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a recunoscut o nouă gafă uriașă comisă de subordonații săi. Acesta a afirmat că termenul de 72 de ore pentru doza de urgență în cazul eliberării fără rețetă a antibioticelor a fost „o eroare” și că în ordinul respectiv se avea în vedere termenul de 48 de ore. Explicația a venit însă abia după ce USR a remarcat eroarea și i-a cerut premierului să-l demită pe ministrul Sănătății.
„Am avut de la început în vedere această durată de 48 de ore, a fost o eroare în redactarea ordinului, am corectat-o și mergem așa, pentru că, așa cum ați spus, consumul de antibiotice în România e mare, suntem de mulți ani în primele trei locuri în Uniunea Europeană, alături de Grecia, Cipru și Italia. Problema e legată de apariția bacteriilor multirezistente”, a declarat Alexandru Rafila la un post TV.
Inițial, ministerul Sănătății a încercat să acopere eroarea printr-un comunicat care venea cu o rectificare a termenului, de la 72 la 48 de ore, fără să explice de ce a făcut acest lucru.
Ministrul nu a putut preciza explicit dacă există în acest moment o cale sigură de a-l impiedica pe un pacient să ia doza de urgență de la mai multe farmacii, invocând existanța declarație pe propria răspundere pe care acesta o depune la prima farmacie și constituirea unei baze de date.
Reacția lui Rafila vine după ce USR a cerut demiterea sa, pe motiv că "a greșit până și ordinul pe singurul domeniu în care ar trebui să priceapă ceva”.