MENIU

Primul transplant de ficat asistat de un robot a fost un SUCCES. Pacientul s-a recuperate rapid

O echipă de chirurgi a efectuat cu succes primul transplant de ficat asistat de un robot. Pacientul, un bărbat în vârstă de 60 de ani, diagnosticat cu cancer la ficat și ciroză cauzată de o infecție cu hepatita C, a revenit la viața normală după numai o lună.

Operația a a avut loc la Spitalul Barnes-Jewish din SUA

Acest tip de intervenție chirurgicală cu ajutorul roboților aduce cu sine multiple avantaje, cum ar fi reducerea durerii, o recuperare mai rapidă și precizie sporită în desfășurarea operațiilor, chiar și în cazul procedurilor complexe, scrie stltoday.com.

 

Medicii care au participat la efectuarea intervenției spun că în timpul operațiilor robotice, un chirurg controlează mișcarea brațele robotizate echipate cu instrumente chirurgicale cu ajutorul unui dispizitiv asemănător joy stick-ului, permițând mișcări extrem de precise.

Acestea sunt urmărite pe o consolă aflată în apropiere, în timp ce alți profesioniști din domeniul medical rămân în zona de operare a pacientului.

În ceea ce privește transplanturile robotice anterioare de ficat, acestea au implicat fie transplantul parțial de ficat de la donatori vii, fie efectuarea unei părți a operației cu ajutorul robotului, în timp ce restul operației s-a desfășurat în mod tradițional.

 

Mai multe articole despre:
transplant ficat asistat robot