MENIU

OMS-ul ne pune în GARDĂ: La ce ne-am putea așteapta de la OMCRON, chiar dacă varianta se dovedeşte mai puţin periculoasă

Organizația Mondială a Sănătății (OMS)

Propagarea rapidă a variantei Omicron a COVID-19 va suscita \"\"un număr mare de spitalizări\"\" ale bolnavilor infectați cu noua variantă a coronavirusului, chiar dacă această variantă se dovedeşte mai puţin periculoasă decât predecesoarea, susțin reprezentanții biroului regional pentru Europa al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

\"\"O creştere rapidă a Omicron, aşa cum constatăm în mai multe ţări, chiar dacă se combină cu o formă a bolii mai puţin gravă, va determina cu toate acestea un număr ridicat de spitalizări, în special în rândul celor nevaccinaţi\"\", a declarat, pentru AFP, Catherine Smallwood, unul dintre principalii responsabili din cadrul OMS Europa, relatează Agerpres.

\"\"Este prea devreme pentru a putea spune dacă valul Omicron va fi mai grav sau mai puţin grav decât Delta\"\", a subliniat Smallwood \"\"chiar dacă datele preliminare referitoare la populaţiile afectate în primul rând în Europa (Anglia, Scoţia, Danemarca) arată că Omicron ar putea cauza un risc mai redus de spitalizare în comparaţie cu Delta\"\".

Specialistul a recomandat interpretarea \"\"cu prudenţă\"\" a acestor date preliminare întrucât, până în acest moment, cazurile analizate vizează în special \"\"populaţii tinere şi cu o stare bună de sănătate din ţări cu rate mari de vaccinare\"\".

\"\"Nu am văzut încă impactul pe care Omicron îl are asupra grupurilor cele mai vulnerabile: persoane vârstnice care nu au finalizat încă schema completă de vaccinare\"\", a mai spus expertul.


Mai multe articole despre:
oms omicron infectari omicron spitalizari