Mâncarea viitorului. Ce gust are înghețata cu urzici
Înghețată cu urzici, ceai de sirop de păpădie sau sorbet din sfeclă. Sunt doar o parte dintre preparatele propuse de studenții de la Facultatea de Inginerie Alimentară. Tinerii s-au întrecut în tot felul de produse neobișnuite la o competiție de mâncare.
Meniu bizar. Înghețată de urzici și chec din făină de cânepă
Nu mai puțin de 120 de studenți de la Inginerie Alimentară au fost provocați să realizeze produse inovative care ar putea fi, la un moment dat, pe rafturile magazinelor. Tinerii au dat dovadă de creativitate și au propus înghețata cu urzici, muguri de brad și chiar chec din făină de cânepă.
„Biscuiți cu adaos de lucernă, semi glutenă și am folosit făină de grâu în amestec cu făină de orez. Sunt paste proteice. Sunt două sortimente, ambele conțin pudră din sâmbure de avocado. Sunt sortimente, unul din făină de mei și unul din qinoa.”, spun tinerii.
Competiția din acest an s-a axat de asemenea și pe reducerea deșeurilor. Evenimentul a avut loc în condițiile în care specialiștii avertizează de mult timp că schimbările climatice cresc riscul unor șocuri alimentare severe.