Exenterația pelvină, singura soluție salvatoare pentru pacienții cu cancere pelvine avansate local
Exenterația pelvină este o intervenție chirurgicală de mare amploare, mutilantă chiar, dar care constituie singura soluție salvatoare pentru pacienții cu cancere pelvine avansate local.
În funcție de caz, operația implică eliminarea în întregime sau în cea mai mare parte a organelor pelvine, respectiv vaginul, uterul, ovarele și trompele uterine la femei, glandele seminale și prostata la bărbați, precum și vezica urinară, uretra, rectul, porțiunea terminală a ureterelor, anusul, partea inferioară a intestinului subțire și structurile adiacente.
O astfel de operație poate fi recomandată ca tratament de ultimă instanță în cancerul de col uterin avansat, cancer ovarian, de endometru, vaginal, salpingian sau în cancerul de colon sau rectal extins. Efectuarea intervențiilor de exenterație pelvină, atunci când pacientul îndeplinește toate condițiile, necesită o echipă chirurgicală foarte bine pregătită și cu experiență în astfel de proceduri chirurgicale, o echipă de anestezie și terapie intensivă foarte experimentată, precum și dotări de ultimă generație ale blocului operator.
Ai grijă de tine!
Articol susținut de SANADOR, mai multe detalii pe sanador.ro