Coronavirus România. Copil de aproape doi ani, adus, cu izoleta, la Spitalul de Boli Infecțioase Galați
Un copil de un an și 8 luni din comuna Pechea a fost adus, marți seară, cu izoleta, la Spitalul de Boli Infecțioase Galați, anunță Realitatea de Galați. Copilașul se simte rău și are febră.
Probele recoltate urmează să fie trimise la Institutul „Matei Balș” din București pentru a se stabili dacă este sau nu infectat cu coronavirus.
Tatăl copilașului s-a întors pe 23 februarie din Milano, zonă de risc de infectare cu coronavirus.
De la venirea tatălui din zona de risc, s-a decis toată familia să fie izolată la domiciliu, în comuna Pechea, județul Galați.