Coronavirus. Riscul mare de tromboză cu vaccinul AstraZeneca, confirmat de rezultatele unui nou studiu
Cazurile de tromboză sunt mai frecvente după vaccinul anti-Covid de la AstraZeneca decât după cel de la Pfizer/BioNTech, chiar dacă rămân foarte rare, potrivit unui studiu publicat joi, care confirmă un risc deja luat în considerare de autoritățile sanitare.
„După o primă doză (a vaccinului AstraZeneca - n.r.), există un risc cu 30% mai mare de trombocitopenie decât după o primă doză (a vaccinului Pfizer/BioNTech)”, rezumă acest studiu pe scară largă, publicat în British Medical Journal (BMJ), citat de Le Figaro și preluat de G4Media.ro.
Trombocitopenia este o formă de tromboză, adică formarea unui cheag de sânge cu consecințe potențial fatale. După lansarea campaniilor de vaccinare anti-Covid, la începutul anului 2021, s-a suspectat rapid o legătură între vaccinurile cu vectori virali – AstraZeneca și Johnson & Johnson – și apariția acestor afecțiuni ale sângelui.
Studiul BMJ, bazat pe date medicale de la milioane de pacienți din mai multe țări europene și din Statele Unite, confirmă că aceste tromboze sunt mai frecvente după vaccinul AstraZeneca, chiar dacă frecvența lor rămâne foarte scăzută: 862 de cazuri la peste un milion de persoane vaccinate. Riscul pare să fie mai mare după prima doză. După a doua doză, nu există nicio diferență între vaccinurile AstraZeneca și Pfizer/BioNTech. În ceea ce privește vaccinul Johnson & Johnson, datele tind să indice un risc crescut, dar nu într-un mod suficient de clar pentru ca cercetătorii să poată trage o concluzie definitivă.
Aceste riscuri ar trebui „să fie luate în considerare în viitoarele campanii de vaccinare și în dezvoltarea de vaccinuri”, conchide studiul. Într-adevăr, vaccinurile AstraZeneca și Johnson & Johnson au fost deja în mare parte abandonate în favoarea omologilor lor cu ARN mesager Pfizer/BioNTech și Moderna în țările europene. În SUA, AstraZeneca nu a fost niciodată aprobat. Pe de altă parte, AstraZeneca și Johnson & Johnson păstrează un rol central în Covax, un program internațional de ajutor pentru imunizare Covid pentru țările mai puțin bogate.
Studiul BMJ confirmă „că toate vaccinurile (anti-Covid) sunt sigure și eficiente”, a declarat microbiologul Sarah Pitt, care nu a fost implicată în studiu, subliniind frecvența „extrem de rară” a trombocitopeniei, mai arată sursa citată.