Salvaţi Copiii! Cum pot ajuta companiile: 20% din impozitul pe profit
Au mai ramas 10 zile in care Directorii Generali sau Financiari pot directiona cei 20% din impozitul pe profit catre dotarea maternitatilor, prin Salvati Copiii.
În urmă cu un an Maria aștepta cu nerăbdare să devină mamă. A născut însă prematur o fetiță de numai 2 kilograme. Maya s-a născut în Maternitatea din Ploiești, la 32 de săptămâni de sarcină.
Nașterea prematură a adus complicații pentru copil, cu toate că sarcina a fost monitorizată atent de către medicul de familie și de către medicul de specialitate.
Micuța Maya a dezvoltat o insuficiență respiratorie severă, motiv pentru care medicii au decis să o transfere de urgență la Maternitatea Filantropia din București, la șapte ore de viață.
Cu ajutorul aparatelor performante donate de Organizația Salvați Copiii, medicii au intervenit imediat pentru a salva viața micuței Maya. Radiografiile efectuate la internare și investigațiile ulterioare au evidențiat o anomalie congenitală a sistemului limfatic și prognosticul părea să fie foarte sumbru.
Timp de nouă zile, Maya a fost ventilată mecanic cu ventilatorul de suport respirator donat de Organizația Salvați Copiii. După 60 de zile de tratament și monitorizare atentă, fetița s-a făcut bine și a fost externată.
Maria, mama ei, este recunoscătoare pentru eforturile medicilor de a o salva pe fetița și multumește pentru șansa pe care a primit-o, de a fi transferate într-o maternitate care avea toate dotările necesare. Acum se pregătește să sărbătorească un an de viață pentru micuța Maya.
Cum pot ajuta companiile: 20% din impozitul pe profit
Maternitatea Filantropia este una dintre 58 de maternități și secții de nou-născuți din întreaga țară echipate de Salvați Copiii în ultimii trei ani cu aparatură medicală în valoare de 7.300.000 de lei.
Salvați Copiii continuă activitatea de dotare a maternităților, prin care dă o șansă la viață copiilor născuți prematur din orice colț al țării.
Pentru aceasta este nevoie de continuarea acestor eforturi. De aceea, Salvați Copiii are în plan dotarea altor 25 maternități în 2016, și, în acest scop, lansează un apel către companiile din Romania de a direcţiona 20% din impozitul pe profit către o cauză vitală: dotarea cu echipamente a maternităţilor şi secţiilor de nou-născuţi din România.
Datele statistice arată că 1.700 de copii mai mici de un an au murit anul trecut în spitalele din România, iar lipsa aparaturii se numără printre principalele cauze ale acestor cifre cutremurătoare. În ultimii trei ani, Salvați Copiii a donat echipamente medicale performante către 58 de maternități din 34 de județe ale țării, contribuind la salvarea a peste 18.000 de copii anual.
Persoanele juridice care doresc să sprijine acest demers pot descărca formularul precompletat cu datele de identificare ale organizaţiei de la adresa http://salvaticopiii.ro/upload/p0004000300000003_Contract_sponsorizare_douazeci_la_suta_2015.pdf. Trebuie menționat faptul că această cheltuială este deductibilă, costurile pentru companii fiind zero.
Important de știut, suma direcționată nu poate fi mai mare de trei la mie din cifra de afaceri și nu poate depăși 20% din impozitul pe profitul datorat, iar plățile trebuie făcute până la 31 decembrie 2015. Mai multe informatii pe http://salvaticopiii.ro, la mara.niculescu@salvaticopiii.ro, Director financiar, și la 0744360915.