MENIU

Gheorghe Falcă: Alina Gorghiu rămâne președinte unic până după alegerile parlamentare

Gheorghe Falcă, primarul Aradului și liberalul ales să conducă campania parlamentară pentru PNL, după ce Vasile Blaga a demisionat în urma problemelor penale, a declarat, în direct la Realitatea TV, că Alina Gorghiu va rămâne unic președinte al partidului până după scrutinul din 11 decembrie, așa cum s-a decis în cele două ședințe ale PNL care au avut loc sămbătă. 

Referitor la finanțarea campaniei electorale, Gheroghe Falcă a declarat că singurii bani care vor intra în PNL vor fi, așa cum scrie în lege, cele 60 de salarii minime pe care candidații le vor plăti în avans. 

"S-a schimbat legea și există finanțare din partea statului, ceea ce este un lucru extraordinar. De aceea nu trebuie să existe nicio cotizație din partea vreunui deputat sau senator, decât să-și plătească în avans, așa cum spune în lege, 60 de salarii minime pe economie. Asta înseamnă egalitate pentru toți competitorii", a spus primarul Aradului. 

Despre o eventuală negociere cu PSD pentru ca Dacian Cioloș să fie propus președintelui României pentru funcția de premier, liberalul a subliniat că este exclus un astfel de scenariu.

"De obicei nu sunt radical, dar acum cuvântul potrivit este ‘EXCLUS’. Vom merge în fața președintelui cu un candidat pentru funcția de prim-ministru, președintele are atribuția de a mandata un premier care să creeze o majoritate. Este exclus să formăm o guvernare cu PSD. Eu nu cred că după ultimii doi ani din guvernarea Ponta ne putem întoarce la un parteneriat cu PSD", a declarat Falcă. 

Noul șef de campanie al PNL a explicat că sămbătă, în cele două ședințe care au avut loc, cea a președinților din fostul PDL și cea a BPN al PNL, s-a decis ca Alina Gorghiu să rămână unic președinte al formațiunii politice de dreapta până în primăvară, atunci când va vea loc o convenție.  

"Lucrurile acestea le-am decis sămbătă. După alegeri, se va intra într-o convenție, în primăvară. În politică pot fi zece lucruri care te recomandă, iar în acest moment, doamna Gorghiu este poziționată în acel domeniu. Pot numi foarte multe calități. Este o femeie care reușește să facă diferențe între ceea ce înseamnă prezentarea valorilor noastre, o doamnă echilibrată, iar în profesia ei de jurist ne-a demonstrat că este o doamnă care stăpânește această zonă, fiind chiar în comisia juridică", a conchis Gheorghe Falcă. 

 

Mai multe articole despre:
PNL Gheorghe Falcă primar arad gorghiu