MENIU

ASF supraveghează o schemă Ponzi

ASF supraveghează o schemă Ponzi

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.), așteaptă explicații în legătură cu seria interminabilă  de nereguli de la ASF, dar mai ales în legătură cu protejarea unei structuri similare schemei Ponzi – ilegală! COTAR a transmis o scrisoare deschisă adresată întregului consiliu al ASF și spre știința Guvernului și a Parlamentului, prin care atrage atenția asupra disfuncționalităților existente în activitatea Autoritații de Supraveghere Financiară și incapacitatea acesteia de a supraveghea piața de asigurări din România și de a proteja consumatorii.

La peste 8 luni de când ASF are o  echipă de conducere interimară, rezultatele vorbesc de la sine: numărul reclamațiilor la adresa pieței de asigurări a crescut cu peste 300%, numărul litigiilor în instanță cauzate de abuzurile asigurătorilor a depășit 100.000, peste 10.000 de litigii au fost înregistrate de la inceptul acestui an doar împotriva a două companii, respectiv City Insurance si Euroins. 2019 este anul de doliu al asiguraților din România, iar ASF este vinovată de asta!

Iată de ce vorbim despre o schemă Ponzi: În opinia COTAR, întemeiată pe dispozițiile legislației în vigoare, ASF trebuie să reprezinte interesul consumatorilor și nu pe cel al asiguratorilor. Prin comunicările efectuate, UNSAR afirmă, în mod neechivoc, faptul că plata daunelor este condiționată de viitoarele încasări de prime RCA: „Se va pune o presiune foarte mare pe asigurătorii monocromi, care au un portofoliu/încasări de peste 90% doar din RCA, nu şi din alte linii de business - mai ales cele 2 companii care deţin deja peste 70% din piața RCA (n.a City Insurance și Euroins), ceea ce va genera un semnificativ risc sistemic. În aceste condiţii, câteva mii de unități reparatoare nu vor mai putea primi bani pentru dosare, importatorii de piese nu vor primi sumele aferente comenzilor şi implicit distribuitorii și transportatorii vor suferi datorită imposibilităţii de achitare a facturilor cu impact în blocarea procesului de distribuţie şi transport. Pe cale de consecință, toţi păgubiții vor avea maşinile blocate, iar în final, situaţia va conduce la o inechitate în piaţă între cei care nu plătesc prime și păgubiții afectaţi în dreptul lor la despăgubire. De asemenea, va exista o îngreunare în procesul de decontare între companii, iar piaţa se va bloca extras din materialul transmis de UNSAR către Guvernul României, la mijlocu lunii aprilie 2020.

Acest argument este o recunoaștere publică a faptului că firmele de asigurări din România nu se bazează pe principiile de asigurare, ci pe principiul funcționarii CARITAS sau în baza renumitei SCHEME PONZI. Reamintim faptul că Schema Ponzi este o formă de fraudă care a adus prejudicii importante sistemelor financiare în întreaga lume, aceasta fiind definită ca un mecanism care poate menține iluzia unei afaceri durabile, atât timp cât noii investitori contribuie cu fonduri noi și atât timp cât majoritatea investitorilor nu solicită rambursare completă și încă mai cred în activele inexistente pe care se presupune că le dețin.

De ce ASF nu s-a autosesizat la argumentele UNSAR care susțin nici mai mult, nici mai puțin, decât faptul că în perioada în care firmele de asigurări nu încasează bani din cauza suspendării polițelor RCA, NU VOR MAI EXISTA BANI PENTRU PLATA DAUNELOR? Ce supraveghează, în realitate, ASF, dacă UNSAR recunoaște public faptul că asiguratorii din România nu au bani pentru plata daunelor, dacă le scad încasările? Ce se va întâmpla cu societățile de asigurări în momentul în care le vor scădea încasările? Vom asista la noi episode ASTRA și CARPATICA? De cât timp cunoaste ASF faptul că în România există firme de asigurări care funcționează pe principiul schemei Ponzi și nu conform unor mecanisme sustenabile, în acord cu principiile de asigurare legale?

O analiză completă a situației ASF și a neregulilor, cu cifre, date concrete, calcule și demonstrații, se regăsește în Scrisoarea Deschisă pe care COTAR a adresat-o ASF și a trimis-o reprezentanților Guvernului și a Parlamentului României.

Mai multe articole despre:
asf