Alege să fii #sigurACASĂ!
În era social media, ne-am obișnuit să postăm din ce în ce mai mult pe rețelele de socializare, postând instantanee din vacanțe, fotografii cu cele mai recente achiziții sau cu diverse obiecte cu care ne mândrim, unele dintre ele de valoare.
Doar că atunci când alegem să ne expunem online, toate aceste informații pot fi la îndemâna oricui, sporind șansele riscului de furt din locuințe. Ceea ce postăm online poate fi interpretat și ca o invitație deschisă pentru hoți, făcându-ne mai vulnerabili. Însă, din păcate, adevărul e că vorbim prea puțin despre acest pericol la care ne expunem.
Astfel, UNSAR împreună cu Poliția Română și cu ARTS au dat startul unei noi ediții a campaniei #sigurACASĂ. Mesajul central al proiectului este #ShareÎnSiguranță, reamintind tuturor că, dincolo de a împărtăși bucuriile vieții noastre cotidiene cu prietenii virtuali, este foarte important să ne asigurăm că datele noastre nu cad pe mâna unor persoane rău intenționate.
Concret, ediția de anul acesta își propune să aducă în prim plan măsurile de precauție pe care le putem lua în mediul online pentru a preveni furturile din locuințe și a rămâne #sigurACASĂ. Pe lângă achiziția unor sisteme antiefracție (sisteme de alarmă pentru ferestre sau uși, senzori de mișcare și camere video) să acordăm, de exemplu, o atenție sporită și datelor și fotografiilor pe care le postăm în social media sau să folosim setări adecvate de securitate pentru a ne proteja conturile personale etc.
Protecția românilor împotriva riscului de furt
Potrivit statisticilor, România are procentual cei mai mulți proprietari de locuințe din Europa. Deși ne-am fi așteptat ca și cele mai multe locuințe să fie și asigurate – doar 1 din 5 locuințe este protejată la valoarea reală în cazul dezastrelor naturale, incendiilor, exploziilor sau chiar și a furturilor.
În ciuda acestui fapt, studiile arată că 81% dintre români consideră importantă și foarte importantă protecția împotriva furturilor. Printre principalele cauze menționate de cei care se tem de riscul de furt se numără experiențele similare prin care au trecut de-a lungul timpului (32%), producerea mai multor infracțiuni în zona în care locuiesc (27%), producerea multor furturi în zona de reședință (17%), atractivitatea locuinței lor pentru hoți (12%), dar și multe alte motive (12%).
Pentru a se proteja în eventualitatea unui furt, românii apelează atât la asigurarea facultativă de locuință (10%), cât și la alte diverse măsuri, cum ar fi: sistemele de alarmă (23%), ușa antiefracție pentru accesul în casă (7%), dar și deținerea unui câine de pază (3%).
Concluzia - asigurarea facultativă de locuință îți poate oferi sprijinul financiar necesar pentru a putea trece mai repede peste diverse incidente neplăcute și de a rămâne #sigurACASĂ alături de cei dragi.
Informează-te corect și ia decizia potrivită pentru a fi #sigurACASĂ alături de cei dragi!