MENIU

Zgonea: Nu s-a discutat legea amnistiei. Toată lumea e în campanie

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a afirmat, luni, că nu s-a discutat, în ultimele zile, punerea pe ordinea de zi a legii amnistiei și grațierii, precizând că toată lumea este în campanie şi că decizia aparţine comitetului liderilor de grup, potrivit Mediafax.

”Eu sunt preşedintele Camerei şi respect Regulamentul şi Constituţia, atributul de a introduce pe ordinea de zi a unui proiect de lege aparţine comitetului liderilor. De 25 de ani este acest atribut al comitetului liderilor care propune ordinea de zi. Numai un lider de grup poate propune modificarea ordinii de zi”, a explicat Zgonea.

Întrebat dacă discuţia cu Hrebenciuc, legată de legea amnistiei și grațierii, a avut loc în biroul său, Zgonea a răspuns că nu a fost la Parlament şi că nu avea cum să aibă loc această discuţie, în biroul său.

”Eu nu am fost aici. Cum să fie la mine în birou, dacă eu nu am fost aici? Vineri eram în ţară. La mine în birou poate să fie un vicepreşedinte care îmi ţine locul în momentul în care eu public în Monitorul Oficial că sunt plecat într-o vizită oficială în afara României sau am un concediu medical. Altfel, niciun vicepreşedinte nu se poate întâlni la mine în birou, fiecare dintre vicepreşedinţi au biroul său stabilit”, a mai spus Valeriu Zgonea.

 

Mai multe articole despre:
campanie Valeriu Zgonea legea graţierii