MENIU

Zegrean: După suspendarea președintelui, obligatoriu referendum

Planul PSD privind suspendarea temporară a preşedintelui Klaus Iohannis nu poate avea loc fără să fie urmat de referendum. O spune Augustin Zegrean, fostul președinte al Curții Constituționale, care afirmă că primul pas îl reprezintă sesizarea CCR. 

,,Procedura de suspendare este prevăzută în Constituție, ea nu este o joacă. În lege scrie clar că după suspendarea președintelui, în cel mult 30 de zile se merge la referendum. Nu se poate fără exprimarea voinței populare", a declarat Zegrean. ,,Dacă suntem o țară, un regim constituțional, un astfel de scenariu, adică cel de suspendare temporară a preşedintelui, nu este posibil absolut deloc. Așa, suspendăm Constituția și devenim orice altceva, dar nu un o țară guvernată de Constituție și legi", a mai spus fostul şef al Curţii Constituţionale.

Precizările sale vin în contextul în care Ludovic Orban a declarat că are informaţii „aproape certe” că Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu vor începe săptămâna viitoare procedura de demitere a lui Iohannis. 

Mai multe articole despre:
referendum suspendare preşedinte