Dăncilă va depune plângere penală împotriva lui Iohannis. Decizii în CEx-ul PSD de pe litoral
Premierul Viorica Dăncilă face valuri pe litoral cu planurile sale. Șefa PSD vrea să depună o plângere penală pe numele lui Klaus Iohannis.
Premierul Viorica Dăncilă a afirmat, sâmbătă, la Mamaia, că în cadrul ședinței PSD s-a discutat despre alegerile prezidențiale, despre remaniere, despre guvernare și despre interimatul celor trei ministere deținute de ALDE.
”Legat de afirmaţia preşedintelui României că acest Guvern este corupt, vom acţiona în judecată pentru că, aşa cum am spus, este foarte uşor să lipeşti etichete, dar aceste etichete trebuie să aibă un fundament. Nu am avut niciodată probleme de corupţie, ba dimpotrivă, am fost unul dintre luptătorii pentru statul de drept, dar şi pentru respectarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor", a spus premierul, la finalul CExN.
Întrebată care este acuzația pe care o aduce președintelui, Viorica Dăncilă a spus că în momentul în care spui că guvernul este corupt, trebuie să ai dovezile necesare. ”O să vedem care este încadrarea, o să vorbesc cu avocații”, a completat premierul, adaugând că dacă această afirmație se face de la tribuna președintelui, atârnă foarte greu.
Premierul a mai spus că așteaptă ca luni Iohannis să numească cei trei miniștri interimari.
În ceea ce privește demisia lui Călin Popescu Tăriceanu, Viorica Dăncilă a spus că nu s-a discutat acest subiecte.
Decizii importante luate de PSD la mare. Potrivit unor surse, social-democraţii au votat în unaminitate în CEX ca Viorica Dăncilă să depună o plângere penală împotriva lui Klaus Iohannis, după ce şeful statului a afirmat că Guvernul este „corupt”.
Demersul este evident unul politic, în condițiile în care, potrivit Constituției, președintele României are imunitate pe durata mandatului.
De asemenea, tot în unamimitate, au decis şi sesizarea Curţii Constituţionale, în cazul în care preşedintele nu va numi miniştri interimari propuşi.
Asta după ce Viorica Dăncilă şi-a propus ca, tot luni, să-l sune pe şeful statului. Toate aceste decizii au fost luate la malul mării, acolo unde conducerea PSD s-a reunit zilele acestea.
Alte decizii așteptate în această ședință au fost amânate.
Dăncilă a decis să nu caute, deocamdată, alți miniștri, după ce Iohannis a respins remanierea. Premierul așteaptă mai întâi motivele lui Iohannis pentru respingerea propunerilor Guvernului.
A fost amânată și o decizie privind succesorul lui Călin Popescu- ăriceanu la șefia Senatului.
Sunt mai mulți doritori în PSD pentru acest post. Este și motivul pentru care a fost amânată decizia. Printre doritori se află Robert Cazanciuc, Nicolae Moga, Ecaterina Andronescu, dar și Paul Stănescu.
Sunt și negocieri cu parlamentari de la ALDE. Viorica Dăncilă ar vrea să rupă din partidul lui Tăriceanu, așa că nu este exclus ca la președinția Senatului să ajungă tot un senator ALDE.
Ce a spus Iohannis
Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat miercuri că respinge remanierea guvernamentală şi propunerile de miniştri de la PSD, respectiv Dana Gîrbovan la Ministerul Justiţiei, Şerban Valeca la Educaţie şi Iulian Iancu pentru vicepremier pe probleme economice.
„În continuare sunt convins că un guvern PSD nu este potrivit pentru România şi nu poate să rămână. Am avut doi ani de guvernare coruptă şi incompetentă.“
Acesta nu acceptă remanierea guvernamentală propusă de premierul Dăncilă.
„În primul rând nu accept nicio propunere de remaniere din partea acestui guvern. Nu doar pentru că acest guvern şi-a schimbat componenţa politică, ci pentru că propunerile primite sunt inacceptabile. Aşadar, resping în integralitate remanierea propusă de premier. Resping propunerea pentru Ministerul Justiţiei, nu voi tolera să fie ignorat votul dat pe 26 mai, când s-a blocat prin votul românilor programul PSD şi ALDE de a opri lupta anti-corupţie şi de a baroniza România. Resping propunerea pentru ministerul Educaţiei. Nu voi accepta propuneri care să fragilizeze domenii cheie precum educaţia, zonă unde nu e nevoie de soluţiile trecutului, ci de proiecte de viitor. Resping propunerea pentru vicepremier pentru relaţii economice.“