MENIU

Viorica Dăncilă, întâlnire cu secretarul general adjunct al ONU. Despre ce au discutat?

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a avut vineri, în cadrul vizitei de lucru în Statele Unite, o întrevedere bilaterală cu Secretarul General adjunct al Organizaţiei Naţiunilor Unite, Amina J. Mohammed.

Premierul a evidenţiat importanţa şi rolul Agendei 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, ca mijloc de realizare a progreselor substanţiale în atingerea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă (ODD) şi a ţintelor acestora de dezvoltare.

Cu acest prilej, a fost prezentat stadiul implementării Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă în România, prim-ministrul accentuând faptul că numai printr-o rețea inter-instituțională bine consolidată și o coordonare eficientă putem să mobilizăm toți actorii – mediul de afaceri, mediul academic, sindicate, societatea civilă, organizaţii neguvernamentale - care au capacitatea să contribuie la punerea în practică a Agendei 2030.

Totodată, prim-ministrul Viorica Dăncilă a subliniat importanța implicării tinerilor în implementarea Obiectivelor de Dezvoltare Durabilă, temă susţinută, de altfel, de România, în perioada exercitării Președinției Consiliului UE.

Întâlnirea a oferit oportunitatea de a face mai vizibilă activitatea României în domeniul dezvoltării durabile și de a consolida astfel poziția de centru regional pe care țara noastră o ocupă în interiorul Comisiei Economice ONU pentru Europa (UNECE).

În context, a fost evidențiată importanța parteneriatelor şi organizarea de către ţara noastră, în parteneriat cu UNECE, în aprilie 2019, a conferinţei regionale cu tema Agenda 2030: parteneriate pentru dezvoltare durabilă.

Șeful Executivului a subliniat că obiectivul Agendei 2030 de „a nu lăsa pe nimeni în urmă” presupune conservarea unei planete durabile pentru noi şi generaţiile viitoare şi a salutat accentul pus anul acesta pe subiectele referitoare la schimbări climatice şi dezvoltare durabilă, de interes permanent pentru România.

De asemenea, prim-ministrul a reiterat susţinerea României pentru abordarea promovată de Secretarul General António Guterres şi de Secretarul General adjunct Amina Mohammed privind reforma sistemului ONU de dezvoltare, atât din punct de vedere al substanţei, cât şi al implicaţiilor financiare şi operaţionale, care au ca obiectiv creşterea eficienţei implementării Agendei 2030 de către sistemul ONU de dezvoltare.

Secretarul General adjunct al ONU a mulţumit României pentru implicarea de o manieră constantă în activităţile organizației.