MENIU

Violeta Alexandru, primele declarații după ce a picat în Parlament

Violeta Alexandru, propusă la Ministerul Muncii, susţine că ministerul "chiar va încuraja munca", beneficiile sociale urmând să fie pentru cei care au cu adevărat nevoie. 

"În acelaşi timp am pus accent pe transparenţă. Am făcut o declaraţie publică fermă: toată activitatea ministerului (...) tot ce înseamnpă cheltuieli în Ministerul Muncii, tot ce înseamnă cheltuială din ban public va fi la vedere. Probabil că această declaraţie şi experienţa mea profesională care vă arată că mi-am pus întreaga activitate în slujba acestui deziderat a speriat, a determinat PSD să ia o decizie politică", consideră ea.

"Am dat asigurări că vom respecta legislaţia şi acest lucru am încercat să îl susţin cu tărie în toate intervenţiile pe care am reuşit să le am pentru că nu mi-a fost uşor în cadrul audierii. Pentru mine, faptul că am pus accent în prezentarea pe care am făcut-o pe faptul că Ministerul Muncii chiar va încuraja munca, se va îndrepta cu beneficii sociale către cei care au cu adevărat nevoie, iar pentru restul oamenilor din această ţară care sunt apţi de muncă şi care pot desfăşura o activitate, le va veni în sprijin astfel încât să-i încurajeze să desfăşoare o activitate legală, după cum va lucra cu angajatorii, creând un mediu stabil în fiscalitate şi în tot ce înseamnă relaţia cu instituţiile publice pentru ca ei să declare salariile şi să desfăşoare o activitate legală", a declarat Violeta Alexandru, la ieşirea de la audieri.

Ea a subliniat că a pus accent pe muncă, nu pe beneficii sociale.

"Am pus accent pe muncă şi nu pe beneficii sociale, pentru că apreciez că în acest moment în România - şi declar că sunt exponenta acestei generaţii care vrea să facă treabă - pun accept pe muncă pentru că ştiu că există în acest moment o nevoie de a veni în srpijinul tuturor celor care caută o soluţie pentru a rămâne în România şi a nu pleca în afară şi pentru a lucra cu forme legale, respectiv pentru a beneficia de servicii sociale, de servicii de sănătate competitive, respectiv de o pensie justă", a afirmat Violeta Alexandru.

Ea a spus că a pus accent şi pe transparenţă în Ministerul Muncii.

"Am pus accent pe acest lucru, accentuând că vom urmări cu atenţie, prin instituţii însărcinate cu controlul în teren de aşa manieră încât numărul celor care ocolesc legea şi care ţin angajaţii fără plata impozitelor şi taxelor aferente să fie cât mai mic şi să fie identificaţi în mod ţintit. În acelaşi timp am pus accent pe transparenţă. Am făcut o declaraţie publică fermă: toată activitatea ministerului, a se înţelege inclusiv studiul, dacă el există, care a stat la baza legii salarizării, tot ce înseamnpă cheltuieli în Ministerul Muncii, tot ce înseamnă cheltuială din ban public va fi la vedere. Probabil că această declaraţie şi experienţa mea profesională care vă arată că mi-am pus întreaga activitate în slujba acestui deziderat a speriat, a determinat PSD să ia o decizie politică", a mai spus ea.

Mai multe articole despre:
ministrul Muncii Violeta Alexandru