Criza imigranţilor. Viktor Orban, o altă declaraţie dură. Ce măsuri de rezolvare propune
Premierul ungar Viktor Orban a respins miercuri ceea ce a numit 'imperialismul moral' pe care cancelarul german Angela Merkel încearcă să-l impună Europei în chestiunea primirii imigranților, el anunțând totodată o listă cu șase măsuri concrete pentru soluționarea crizei imigranților ilegali pe care le va prezenta Consiliului European, transmit agențiile AFP și MTI.
'Cel mai important este să nu existe imperialism moral' în chestiunea afluxului de imigranți, a spus Orban în fața presei la o conferință de presă desfășurată la Bad Staffelstein, cu ocazia reuniunii anuale de toamnă a Uniunii Creștin-Sociale din Bavaria (CSU, formațiune aliată cu CDU, Uniunea Creștin-Democrată a cancelarului Angela Merkel), el susținând dreptul țării sale de a proceda altfel decât Germania.
Cât despre criticile privind măsurile luate de guvernul de la Budapesta pentru protejarea frontierelor Ungariei, cum ar fi ridicarea gardurilor de sârmă ghimpată — premierul ungar confirmând acum că se va continua construirea de astfel de bariere și la frontiera Croată, după ce granița cu Serbia a fost deja securizată—, Orban a apreciat că prin aceste măsuri este protejată nu doar granița ungară, ci și cea a regiunii germane Bavaria, unde s-a desfășurat reuniunea la care a fost invitat.
Cu acest prilej, premierul maghiar a enunțat mai multe propuneri pentru soluționarea crizei provocate de valul de imigranți ilegali, propuneri care le va prezenta, tot miercuri, la Consiliul European extraordinar convocat ca urmare a acestei crize. Lista cuprinde următoarele inițiative:
—Grecia să predea sarcina protejării propriilor ei frontiere statelor europene care vor fi dispuse să formeze o misiune comună;
—fiecare stat membru al UE să-și sporească contribuția la bugetul comunitar cu 1% și să reducă în același timp cheltuielile în bugetele naționale tot cu 1%, sumele rezultate urmând să fie alocate gestionării crizei refugiaților;
—dezvoltarea unui parteneriat cu statele a căror implicare în soluționarea acestei crize este de neevitat, precum Turcia;
—separarea refugiaților de imigranții economici înaintea intrării lor în spațiul Schengen;
—întocmirea unei liste cu țările 'sigure', de unde nu se vor primi refugiați;
—întreprinderea unor demersuri ca toate statele lumii să fie implicate în gestionarea acestei crize și crearea de cote globale, nu dar la nivelul Uniunii Europene.