MENIU

VIDEO Reportaj special din polul sărăciei, dezastru în cea mai mare comună din Teleorman

VIDEO Reportaj special din polul sărăciei, dezastru în cea mai mare comună din Teleorman

Mergem azi în cea mai mare comună din Teleorman, județ considerat un adevărat pol al sărăciei. Formată din trei sate, comuna Orbeasca este casa a peste șapte mii de oameni. În anul 2020, localnicii acuză că n-au apă și canalizare, iar de gaze nici nu se pune problema. Drumurile sunt de pământ, iar oamenii își câștigă cu greu traiul, în special din agricultură. Senatorul Eugen Pîrvulescu, candidatul PNL la șefia Consiliului Județean Teleorman, spune că problemele sunt și mai grave: localnicii își riscă viața în fiecare zi din cauza unui pod care stă să pice în orice moment. 

O vizita în comuna Orbeasca, din Teleorman, este o veritabilă întoarcere în timp. Din păcate, însă, nu vorbim de încărcătura istorică pusă în valoare, ci de lipsa unor condiții elementare de trai în secolul 21.

Florin trăiește din agricultură de când se știe și cu greu își vinde marfa în sat. Deși pare incredibil pentru 2020, una dintre cele mai mari dorințe ale sale este să aibă apă și canalizare, pentru a-și adăpa animalele, dar și pentru ca familia sa să aibă un trai decent. 

Nici la capitolul drumuri situația nu este mai bună. În afară de drumul principal, care nu ține de autoritățile locale, cea mai mare comună din tot județul nu are asfalt, se plâng localnicii. În satul Lăceni, de exemplu, oamenii își riscă viața de câte ori trec un pod vechi, reparat de mântuială. Problemele au ajuns inclusiv la urechile senatorului liberal Eugen Pîrvulescu, candidat la șefia Consiliului Județean Teleorman. "Podul este intr-o stare gravă de degradare. Am constatat și am întrebat un specialist, pentru că fiecare mașină care trece peste pod, fiecare cetățean riscă să moară în zona aceasta. Primarul PSD a improvizat un pod pentru utilajele mari, cred că este și ilegal, trebuie făcută o verificare.  Anul trecut, în iulie, președintele Consiliului Județean, Dănuț Cristescu, a anunțat pe rețelele de socializare, cu surle și trâmbițe, că acest pod ar urma sî fie reabilitat cu 3 milioane de lei. Acum ori banii n-au venit, că a fost o minciună din partea guvernului PSD condus de Viorica Dăncilă, ori dacă au venit s-au deturnat, primarul trebuie să răspundă, o să verificăm cât mai rapid acest lucru," a afirmat senatorul Pîrvulescu.. 

În comuna care pare blocată în secolul trecut, și viața copiilor este amară. Sute de elevi sunt duși cu autobuzul la altă școală, pentru că a lor a fost închisă pentru renovare. Și închisă a rămas, remarcă Pîrvulescu. "După un an de zile văd că nimic nu se mișcă. Să nu te ocupi deloc de viitorul copiior, de școala! Ce vedem azi e un caz ca în multe alte școli teleormănene, timp de 30 de ani zero investiții. Mă gândesc ce a făcut Adrian Gâdea (fost președinte al CJ Teleorman și fost secretar de stat în Ministerul Dezvoltării în guvernarea PSD - N.R.) la Ministerul Dezvoltării cu atâția bani, de ce la Orbeasca, cea mai mare comună, școala arată așa? Am de gaînd ca, de la 1 octombrie, să aloc o sumă foarte mare de bani pentru internet gratuit, dotarea cu tablete și pentru ca toate școlile din județ să aibă toalete în interior."

Iar o sală de sport de care ar fi trebuit să se bucure aproximativ patru sute de copii zace închisă.

Dezastrul este confirmai și de candidatul PNL la Primăria comunei. "Orbeasca este locul în care în ultimii 8 ani nu s-a întâmplat nimic. Nu avem un minim de condiții de trai," a afirmat Gheorghe Neață. 

Comuna este plină de gunoaiele pe care autoritățile nu le-au strâns.

"Nimeni nu se ocupă de aceste gunoaie și nimeni nu se ocupă de gunoiul menajer. Văd probleme la autoritățile locale, la primării, mediul este afectat, de ce să nu amenajăm o zonă de pășune în locul acesta," a afirmat Eugen Pîrvulescu, candidatul PNL la șefia Consiliului Județean Teleorman

Cei mai mulți localnici sunt disperați și spun că, deși li s-a tot promis marea cu sarea ani de zile, cei care le-au condus destinele până acum nu au făcut nimic.

Mai multe articole despre:
TELEORMAN PNL PSD scoala drum saracie