MENIU

VIDEO | Maia Sandu, discurs istoric în Parlamentul European: „Aderarea la UE, luminița din tunel pentru poporul moldovean”

Discurs istoric al Maiei Sandu în Parlamentul European. Foto/Profimedia

Președintele Republicii Moldova a susținut miercuri un discurs istoric în fața Parlamentului European, unde a pledat pentru acordarea statutului de ţară candidată la aderarea la UE.

Maia Sandu le-a mulțumit europarlamentarilor pentru susținerea acordată prin votarea unei rezoluții în acest sens și le-a cerut eurodeputaților să pledeze cauza Moldovei.

Ea a detaliat impactul economic, social și umanitar al războiului din Ucraina asupra Moldovei și a cerut sprijin suplimentar pentru a gestiona problema refugiaților.

Maia Sandu s-a referit și la reformele din justiție și instituționale, cerând statelor membre să nu mai primească oligarhi moldoveni și banii lor murdari obținuți din acte de corupție.

Șefa statului moldovean a cerut și retragerea trupelor ruse din Transnistria, adăugând că Chișinăul vrea o rezolvare pașnică a conflictului.