MENIU

VICTOR PONTA, la Cotroceni, pentru discuţii cu TRAIAN BĂSESCU. ÎNTÂLNIREA, UN EŞEC

VICTOR PONTA, la Cotroceni, pentru discuţii cu TRAIAN BĂSESCU

VICTOR PONTA. Premierul VICTOR PONTA s-a întâlnit, marţi, la Palatul Cotroceni, cu preşedintele Traian Băsescu. Se pare că cei doi nu au ajuns la o concluzie privind procedurile care trebuie urmate. Astfel, miercuri va avea loc o a doua întrevedere între şeful statului şi cel al Executivului.

VICTOR PONTA. Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, că s-a întâlnit cu preşedintele Traian Băsescu, dar că nu a ajuns cu acesta la o concluzie privind procedurile care trebuie urmate şi că va avea miercuri o nouă discuţie cu şeful statului.

"M-am întâlnit cu preşedintele, dar nu am ajuns la nicio concluzie privind procedurile de urmat. Vom mai discuta şi mâine (miercuri - n.r.)", a spus Ponta, aflat la "Gala Mediafax 2014 - Gala valorilor".

VICTOR PONTA. Premierul a mers la Palatul Cotroceni după ce, marţi, Parlamentul a adoptat prin vot secret cu bile (346 voturi "pentru", 191 "împotrivă"), proiectul de Hotărâre privind modificarea structurii şi compoziţiei politice a Guvernului.

Premierul VICTOR PONTA a afirmat, după votul din Parlament, că speră ca noul Guvern să înceapă să funcţioneze chiar de miercuri, precizând că îl va contacta în acest sens pe preşedintele Traian Băsescu şi că este dispus ca în şedinţa de miercuri a Guvernului să adopte măsuri pentru a evita orice confuzii legate de programul de guvernare.

VICTOR PONTA a precizat că este dispus inclusiv să îşi angajeze răspunderea pentru programul de guvernare, dar că pentru acest lucru este necesar ca Executivul să fie validat.

"Dacă există probleme legate că în program apare numele USL sau trebuie scos de acolo, i-am comunicat şi preşedintelui şi sunt dispus ca mâine, în prima şedinţă de guvern, să luăm toate msurile prevăzute de Constituţie, pentru a îndrepta orice fel de posibilă confuzie. Articolul 114 din Constituţie, care vorbeşte de angajarea răspunderii pentru un program poate fi aplicat - mâine, în şedinţa de guvern, declanşez, poate fi aplicat. În şedinţa de guvern adoptăm programul asupra căruia ne angajăm răspunderea - sunt nşte termene, trei zile în care trebuie să primim observaţii, mă prezint în faţa Parlamentului, după care cinci zle în care se poate depune o moţiune de cenzură, după care abia atunci se promulgă programul respectiv. Preşedintele ştia că aceste lucruri nu depind de mine, ci de Parlament şi că e vorba de opt zile. Dacă astă seară am Guvern, mâine transmitem către Parlament exact modificările cerute de preşedinte, îmi angajez rspunderea, opoziţia depune moţiune de cenzură, dar trebuie să avem Guvern pentru asta, altfel nu putem să procedăm", a spus VICTOR PONTA.

Mai multe articole despre:
Traian Băsescu Victor Ponta Cotroceni