Victor Ponta s-a întors în țară. Premierul a mers la Guvern cu barbă şi în cârje - VIDEO
Victor Ponta a revenit în țară! Miercuri dimineaţă, premierul a mers la sediul Guvernului, unde a fost întâmpinat şi îmbrăţişat de premierul intermar, Gabriel Oprea, şi de liderul interimar al PSD, Rovana Plumb, ministrul Mediului. La scurt timp, premierul Victor Ponta i-a trimis o scrisoare președintelui Klaus Iohannis prin care l-a înștiințat că, începând de joi, 9 iulie, își va relua activitatea ca prim-ministru.
Update. În jurul orei 14.00, premierul a plecat de la Guvern, însoțit fiind de fiul său, Andrei.
Victor Ponta s-a întors în ţară, la aproape o lună după intervenţia chirurgicală de la genunchi, la care a fost supus în Turcia.
FOTO. Victor Ponta, înainte și după operație. Imaginile care arată cât s-a schimbat premierul
Miercuri dimineaţă, premierul a mers la Guvern, sprijinit în cârje și cu barbă. Potrivit unor surse citate de MEDIAFAX, Victor Ponta a venit la Palatul Victoria de acasă, după ce a ajuns, marţi seara, în Bucureşti. Acesta a fost întâmpinat de Rovana Plumb și de Gabriel Oprea, care l-au îmbrățișat.
În ultima săptămână, au existat speculații cu privire la ziua în care se poate întoarce premierul în țară. Ilie Sârbu, socrul său, a anunțat, luni, că Ponta se va întoarce în această săptămână și că va reveni pe funcțiile deținute.
Prima reacție a lui Liviu Dragnea, după ce s-a întors Victor Ponta
"Se simte bine și eu cred că săptămâna aceasta ajunge acasă. Nu decide nici el (n.r. dacă revine zilele următoare), nici noi, până nu ne spune profesorul care l-a operat ziua în care poate pleca. Dar se simte bine, asta e important. (...) Va reveni în fruntea tuturor funcțiilor pe care le are", a spus Sârbu, după ședința Biroului Permanent Național al PSD. El a susținut că nu este necesară prezența premierului în țară în contextul crizei din Grecia.
"Ce să facă premierul acum? Există stabilitate. BNR și-a spus punctul de vedere, avem premier, avem tot ce ne trebuie. Să ne bucurăm pentru că noi nu suntem, Doamne ferește, în situația Greciei. Suntem pe primul loc la creșterea economică, asta este marea noastră bucurie. Poate să fie afectată întreaga UE", a arătat social-democratul. Întrebat dacă premierul a avut liniște și odihnă în Turcia, Sârbu a răspuns: "A avut, a avut. Fiecare dintre noi ne alegem spitalele la care mergem. (...) Și Băsescu, la vremea respectivă, a fost în Austria și alții se mai duc, dar nu știm, credeți că noi îi știm pe toți cei care pleacă."