VICTOR PONTA s-a întâlnit cu ambasadorii statelor membre UE
VICTOR PONTA s-a întâlnit, miercuri, la Vila Lac 1, cu ambasadorii statelor membre UE, acreditaţi la Bucureşti, au declarat surse oficiale.
VICTOR PONTA a confirmat pentru MEDIAFAX întâlnirea.
Anterior, preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a declarat că va scrie tuturor preşedinţilor parlamentelor din UE pentru a condamna "atitudinea nedemocratică manifestată de preşedintele Traian Băsescu", care blochează instituirea unui nou Guvern încălcând regulile democraţiei.
"Sunt dezamăgit şi regret. Voi scrie tuturor preşedinţilor parlamentelor din UE cu privire la acest fapt şi această atitudine incalificabilă a preşedintelui statului român, care ne pune pe noi într-o situaţia delicată, într-o zonă instabilă, într-un moment în care România are nevoie de stabilitate, de încredere şi pe pieţele financiare, şi internaţionale, iar BNR are nevoie de un Guvern cu care să lucreze", a spus Zgonea.
El a arătat că va adresa scrisoarea în cursul zilei de miercuri şi că l-a informat pe premierul Victor Ponta că va întreprinde această acţiune.