MENIU

Victor Ponta s-a decis: Răspunde doar jurnaliștilor ai companiilor de presă ce nu au datorii la FISC

Premierul Victor Ponta a postat pe pagina sa de facebook un mesaj în care a explicat că a refuzat să răspundă întrebării unui ”anume jurnalist”, întrucât ca premier are o funcție plătită din bani publici și consideră că nu trebuie să răspundă întrebărilor unor reporteri ai căror companii de presă și șefi nu-și plătesc corect taxele și impozitele. Mai mult,  Ponta a mai scris că ”primul gest normal e să nu raspund in niciun fel intrebarilor acestora!”. 

”Doresc sa lamuresc situatia foarte clar si sa explic refuzul meu de azi de a raspunde la intrebarea unui anume jurnalist ( si chiar as dori sa aflu parerea celor care citesc aceasta pagina de FB!). 
Ocupand o functie publica, platita din banii contribuabililor, este corect si obligatoriu sa raspund la intrebarile ( si sa particip la emisiunile) tuturor reporterilor si jurnalistilor reprezentand companiile de presa care platesc corect taxe si impozite - oricat de critice sunt acestea fata de activitatea mea! 
Ca sef al Guvernului insa, in contextul eforturilor de combatere a evaziunii fiscale, trebuie sa dau un semnal clar de avertizare a celor care fac evaziune fiscala, nu platesc nici macar contributiile sociale ale salariatilor (uneori nici salariile!) si fac concurenta neloiala celor cinstiti si corecti. Si primul gest normal e sa nu raspund in niciun fel intrebarilor acestora! 
Daca patronii si managerii lor se hotaresc sa intre in legalitate si normalitate inseamna ca scopul a fost atins. Altfel nu as face decat sa incurajez asemenea atitudini ( inclusiv atacurile la adresa ANAF din partea celor subiectivi deoarece se afla chiar ei in culpa). Astept cu interes opinia dvs si va multumesc”, a scris Ponta pe facebook.