Victor Ponta, prima declaraţie după ce Liviu Dragnea a fost condamnat definitiv de ICCJ
Fostul premier Victor Ponta a postat pe pagina sa de facebook un scurt mesaj în care precizează că în opinia sa, Liviu Dragnea nu trebuie să demisioneze din fruntea PSD, după verdictul de condamnare. Mai mult, Ponta a scris că "Dragnea trebuie să ferească PSD de toți "ofițerii" acoperiți sau descoperiți care vor să îl preia".
"Ca să răspund tuturor celor care ma întreabă: cred că Liviu Dragnea NU trebuie sa își dea demisia din funcția de Președinte al PSD! Trebuie să țină Partidul unit, să câștige alegerile locale și parlamentare și să ferească PSD de toți "ofițerii" acoperiți sau descoperiți care vor să îl preia! Clar?", a scris Ponta, pe facebook.
Liviu Dragnea şi-a aflat sentinţa definitivă în celebrul dosar "Fraudă la referendum": 2 ani de închisoare cu suspendare, anunţă Realitatea Tv. Acesta trebuie să plătească şi cheltuieli de judecată de 550 de lei. La ultimul termen din proces, procurorii anticorupţie au cerut între 3 şi 5 ani de detenţie pentru liderul social-democrat. Politicianul miza însă pe achitare. Verdictul a fost dat de cinci judecători ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, în frunte cu şefa instanţei, Livia Stanciu.