Victor Ponta, ironic la adresa lui Iohannis: Mă bucur că a ajuns în România reală!
Premierul Victor Ponta a declarat, marţi, întrebat despre provocarea lansată Guvernului de către Klaus Iohannis privind un pact pe trei ani în care ar trebui rezolvate problemele din educaţie, că l-a bucurat faptul că preşedintele "a ajuns în România reală", în care sunt foarte multe probleme.
"M-a bucurat faptul că domnul preşedinte Iohannis, în sfârşit, a ajuns în România reală, cea în care, într-adevăr, sunt foarte multe probleme. Împreună cu Guvernul putem să ajutăm, domnia sa ştie pentru că a fost primar şi a şi zis, de altfel, că efectiv locaţiile şcolilor sunt ale primăriilor. Cred că mai ştie, tocmai pentru că a fost primar, că în 2010 Guvernul, cu Predoiu ăsta de azi, le-a tăiat la primari cotele defalcate de TVA şi n-au mai avut bani să întreţină şcolile.De asemenea, cred că ştie şi eu sunt de părere că oricâte problemele sunt cu şcolile administate de primari, oricum e mai bine decât să fie administrate de minister la Bucureşti", a spus Ponta, întrebat de jurnalişti despre provocarea lansată Guvernului, luni, de către preşedintele Klaus Iohannis pe tema educaţiei.
El a precizat totodată că Guvernul se ocupă de plata salariilor profesorilor, iar pe partea de programă şcolară trebuie o dezbatere foarte serioasă legată de materiile pe care trebuie să le studieze elevii. "Pe partea de programă şcolară, trebuie o dezbatere foarte serioasă.
Sunt şi eu tată a doi copii şi nu sunt mulţumit, mi se pare că fac lucruri pe care nu le folosesc şi nu fac lucruri pe care ar trebui să le facă. Dar asta nu pot decide eu ca părinte, trebuie să decidă specialiştii, aşa încât o discuţie e bună", a adăugat Ponta. "Fiecare vine la Educaţie şi mai face o reformă. (...) Acum noi trăim pe legea din 2011 a lui Funeriu, care şi el a făcut o reformă. (...) Vreau să nu năucim oamenii cu reformele, să ne gândim, să măsurăm", a mai declarat Ponta. Preşedintele Klaus Iohannis a spus, luni, că aproximativ 4.000 de şcoli, adică una din cinci clădiri, nu au autorizaţie sanitară la început de an şcolar, iar acest lucru este o "ruşine naţională", el lansând o "provocare" Guvernului de a avea un plan pentru modernizarea unităţilor de învăţământ.