MENIU

Victor Ponta, invitat în Comisia SRI să dea explicaţii despre "acoperiţii" din PSD

Fostul premier Victor Ponta este invitat în cadrul Comisiei SRI, pentru a da explicaţii după declaraţiile pe care le-a făcut referitor la ofiţerii acoperiţi din PSD. SRI nu are ofițeri acoperiți în instituțiile în care legislația interzice expres acest lucru, iar dacă cineva are elemente concrete că între timp au apărut încălcări ale legii în această privință este invitat la comisie pentru a prezenta datele pe care le deține și a aduce toate clarificările necesare, precizează deputatul Georgian Pop, președintele Comisiei parlamentare pentru exercitarea controlului activității SRI.

Redăm, în continuare, comunicatul de presă remis de Georgian Pop:

"În contextul afirmaţiilor făcute în spaţiul public în ultimele zile şi, în general, în ultima perioadă, privind posibile situaţii de incompatibilitate legală a unor politicieni, precizez următoarele:

• Orice politician sau orice cetăţean, dacă are elemente concrete privind posibile ilegalităţi referitoare la activitatea SRI, este aşteptat la Comisie pentru a sesiza personal orice astfel de faptă şi, în consecinţă, controlul de legalitate va fi declanşat imediat.

• Pe fondul campaniei electorale, fiecare om politic este liber să declare ceea ce doreşte (libertatea de expresie este garantată). Dar, pe lângă simple declaraţii politice, orice politician sau orice cetăţean care are date sau elemente concrete este aşteptat să le pună imediat la dispoziţia Comisiei.

• În ceea ce priveşte tema posibililor ofiţeri acoperiţi ai SRI reiterez, aşa cum am comunicat public şi în alte situaţii, că cel puţin în mandatul meu de preşedinte al Comisiei am verificat constant respectarea legislaţiei pe acest subiect. Concret, documentele oficiale rezultate în urma controalelor efectuate probează faptul că nu există incompatibilităţi legale în Parlament, Guvern sau partide politice, adică SRI nu are ofiţeri acoperiţi în instituţiile în care legislaţia interzice expres acest lucru. Totuşi, dacă cineva are elemente concrete că între timp au apărut încălcări ale legii în această privinţă în ceea ce priveşte activitatea SRI, este invitat la Comisie pentru a prezenta datele pe care le deţine şi a aduce toate clarificările necesare.

• Întrucât referirile din spaţiul public se fac la ,, serviciile de informaţii”, fac precizarea că, potrivit legislaţiei, competenţele Comisiei noastre vizează exclusiv controlul parlamentar asupra activităţii SRI, controlul parlamentar asupra celorlalte servicii de informaţii fiind exercitat de alte comisii parlamentare. Sunt consecvent cu un îndemn pe care l-am făcut politicienilor în fiecare campanie electorală din anii precedenţi: este profund greşit să invocăm şi să atragem serviciile secrete în campania electorală. Serviciile secrete trebuie ţinute în afara jocurilor politico-electorale, conform legii. Dar repet: orice cetăţean care deţine date/elemente/informaţii privind posibile ilegalităţi referitoare la activitatea SRI este invitat la Comisie pentru a le prezenta", se arată în comunicat.