Victor Ponta s-a decis: Îl votez pe Liviu Dragnea la Congres, m-a convins. Are sprijinul meu
Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că îl susține pe Liviu Dragnea la conducerea PSD, precizând că nu avea nicio îndoială până acum în această privință.
"Da, îl votez, m-a convins. N-aveam nicio îndoială. E foarte bine că Liviu candidează, cu siguranță va fi ales și va avea tot sprijinul meu, așa cum și eu am avut sprijinul cinci ani și jumătate de mandat. (...) Noua conducere va avea tot sprijinul meu și din calitatea de membru de partid, și din calitatea de prim-ministru", a afirmat Ponta la Palatul Parlamentului, scrie Agerpres.
Președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, și-a anunțat candidatura la șefia partidului, duminică, în cadrul Conferinței județene a Organizației social-democrate Teleorman.
Pe de altă parte, întrebat ce părere are despre sistemul de alegere al președintelui PSD, Ponta a declarat că el propus acest sistem și că, evident, îl consideră foarte bun.
”Eu cred că e un lucru foarte bun, e un sistem pe care îl practică alte partide social-democrate din Europa. Eu l-am propus, vă dați seama că îl și susțin. E clar că lucrurile merg în direcția unei stabilități. Noua conducere va avea tot sprijinul meu și din calitatea de simplu membru și din cea de premier”, a mai spus Ponta.
Referitor la comentariile din spațiul public, potrivit cărora, guvernul ar fi al lui Liviu Dragnea, Ponta a declarat: ”Când lucrurile merg bine e guvernul tututor, s-ar putea să fie și guvernul lui Gorghiu. Este meritul lui Liviu Dragnea, al lui Gabriel Oprea, al lui Constantin pentru că avem un guvern bun”.