Victor Ponta îl ameninţă pe Dragnea cu poze de la întâlnirile cu Kovesi: Cred că adun vreo 20
Premierul Victor Ponta a anunţat, joi, la Realitatea Tv, că îi poate reîmprospăta memoria lui Liviu Dragnea, privind întâlnirile pe care şeful PSD le-a avut cu Laura Codruţa Kovesi. Mai mult, fostul premier a spus că poate aduna vreo 20 de fotografii de la diverse întâlniri sau evenimente la care cei doi s-au întâlnit.
”Cred că are nişte pierderi de memorie. Zice că nu s-a întâlnit cu Kovesi. Îi aduc eu poze de la întâlniri, de la vreo 20 de întâlniri. Au fost mai multe întâlniri, și la K2, și la T14. Diverse evenimente”, a spus Ponta, în exclusivitate la Realitatea Tv.
Reamintim că fostul premier Victor Ponta a lansat miercuri, pe Facebook, un atac extrem de dur la adresa lui Liviu Dragnea.â
"Un singur coleg din PSD l-am văzut cu ochii mei şi l-am auzit cu urechile mele când se ruga de Kovesi şi Coldea să îl ajute cu dosarul penal - Liviu Dragnea!!! Şi în timp ce se lupta pentru el însuşi sigur nu pomenea absolut nimic despre abuzurile contra altor colegi - niciodată! Că aşa e Liviu - doar el contează!
Nu vreau să vorbesc despre aceste lucruri pentru că îmi pare rău de toţi cei care ne-au votat şi au alte aşteptări de la noi - şi nu vreau să mă bag înapoi în “Mocirla” cu Dragnea ! Dar Liviu - dacă insişti hai să avem o confruntare la Dana Grecu la Antena 3 că să le dau detalii, nu vrei?", a scris Ponta pe contul său de Facebook.