Ce riscă Victor Ponta odată cu numirea în funcția de secretar general al Guvernului?
Victor Ponta se poate considera exclus din PSD, după ce a fost numit secretar general al Guvernului, a declarat ministrul demisionar al Consultării Publice şi Dialogului Social, Gabriel Petrea.
''A fost luată o decizie cum că toţi membrii PSD care acceptă o poziţie în Guvernul Grindeanu să fie excluşi. Conform statutului, trebuie să votăm excluderea, dar decizia este luată. Va fi o formalitate doar. Momentan se încalcă o decizie a Comitetului Executiv. Avem motive'', a spus Petrea, vineri, la Şcoala TSD de la Neptun, potrivit Agerpres.
Victor Ponta a fost numit în funcţia de secretar general al Guvernului printr-o decizie a premierului Sorin Grindeanu, publicată vineri în Monitorul Oficial.