Victor Ponta: Codul Fiscal este gata, urmează Legea salarizării
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Palatul Victoria, că, după finalizarea codurilor, are în plan luarea în discuţie a Legii salarizării. Totodată, şeful Executivului a anunţat că atât salariile, cât şi pensiile se vor plăti, în aprilie, mai devreme.
"Noul Cod Fiscal este cel mai important proiect guvernamental pentru prima parte a anului. Imediat după ce finalizăm dezbaterea codurilor, în partea a doua a anului cel mai important proiect pe care pornim e Legea salarizării: un pic de ordine în haosul salarizării în zona publică, o scară a valorilor logică, un mod de salarizare pentru angajaţii din domeniul public care să le asigure un trai decent şi să-i ţină dincolo de tentaţii legate de corupţie", a declarat Victor Ponta.
"În baza datelor puse la dispoziţie de INS, am reuşit, în 2014, în zona pensiilor, să avem venituri mai mari decât preţurile de consum. Înseamnă că situaţia începută în 2011 a fost închisă", a mai spus premierul.
Totodată, şeful Executivului a anunţat că atât salariile, cât şi pensiile se vor plăti mai devreme în luna aprilie.
"Am luat decizia ca toate pensiile şi salariile care urmau să fie plătite până în 15 aprilie vor fi plătite până în data de 8 - salarii, pensii - până în 10", a spus Ponta.