MENIU

VICTOR PONTA a fost primit în audienţă de PAPA FRANCISC

VICTOR PONTA a fost primit în audienţă de PAPA FRANCISC

Premierul Victor Ponta, aflat la Roma, a fost primit în audienţă, la Palatul Apostolic din Vatican, în biblioteca privată, de către Suveranul Pontif, Papa Francisc.

VICTOR PONTA urmează să aibă şi o întrevedere Pietro Parolin, Cardinal Secretar de Stat al Vaticanului.

La Vatican, Ponta este însoţit de soţie, Daciana, de ministrul de Externe, Titus Corlăţean, de ministrul Mediului, Rovana Plumb, şi de europarlamentarul PSD Corina Creţu, vicepreşedinte al Grupului Socialist din Parlamentul European.

Guvernul informa, joi, că vor fi discutate relaţiile şi colaborarea dintre România şi Sfântul Scaun în susţinerea drepturilor omului, a libertăţii religioase şi combaterii discriminării creştinilor în lume şi o serie de proiecte bilaterale în domeniul educaţiei şi culturii, promovarea cooperării ecumenice prin încurajarea dialogului dintre Biserici şi susţinerea comunităţilor româneşti din diaspora.

Vineri seara, premierul Ponta a declarat că îi va dărui Suveranului Pontif, Papa Francisc, un tricou care i-a aparţinut fotbalistului român Gheorghe Hagi, semnat de acesta, precum şi o icoană trimisă cadou de Patriarhul României, Preafericitul Daniel.

"Sunt foarte onorat de faptul că voi fi primit de către Sanctitatea Sa, Papa. Am un mesaj de prietenie, de cele mai bune gînduri, pe care i-l transmit, în primul rând în numele României, în al doilea rând din partea Patriarhului României, Preafericitul Daniel, cu care am discutat şi care, dealtfel, mi-a şi dat un cadou pe care, mâine, îl voi prezenta Sanctităţii Sale", a spus Ponta, vineri seara.

El a afirmat că îi va mulţumi Papei pentru faptul că reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române pot folosi lăcaşurile de cult pentru slujbele şi evenimentele religioase de care comunitatea românească are nevoie şi că îi va garanta Suveranului Pontif că România este o ţară tolerantă, care respectă credincioşii altor religii şi culte religioase, adăugând că toţi credincioşii romano-catolici şi greco-catolici din România se bucură de toate drepturile şi de tot respectul autorităţilor române.

Mai multe articole despre:
Victor Ponta audienţă PAPA FRANCISC