MENIU

VERZII consideră "MITĂ ELECTORALĂ" finanțarea de către Guvern a construcției Catedralei Mântuirii

VERZII consideră "MITĂ ELECTORALĂ" finanțarea de către Guvern a construcției Catedralei Mântuirii 

Reprezentantii Partidului Verde critica intalnirea avuta de premierul Victor Ponta cu Patriarhul Daniel, in vederea finantarii de stat a construirii Catedralei Mantuirii Neamului - scrie ziare.com. 

Partidul Verde considera deplasata declaratia lui Ponta privind finantarea constructiei bisericesti pe care o considera "mita electorala acordata de Guvernul Ponta Bisericii Ortodoxe Romane", se arata intr-un comunicat remis redactiei Ziare.com.

"Partidul Verde se pronunta impotriva modului de finantare a Catedralei Mantuirii Neamului si considera ca situatia economica a Romaniei nu permite bugetarea unor proiecte de aceasta avengura in conditiile in care sume similare nu sunt alocate altor planuri care sa implice resursa umana locala
prin crearea de locuri de munca sau prin reinvestirea capitalului in piata locala.

In tot acest timp, spitale, scoli, sate intregi afectate de inundatii nu se regasesc printre prioritatile Guvernului", se arata in documentul citat.

De asemenea, reprezentantii Partidului Verde considera ca declaratia lui Victor Ponta referitoare la intalnirile frecvente ale membrilor Guvernului cu Patriarhul Daniel este un "autodenunt".

De asemenea, verzii amintesc ca sustin "separarea statului de Biserica" si ca "s-au exprimat in mai multe randuri impotriva remunerarii preotilor din bani publici in conditiile in care BOR nu contribuie cu taxe si impozite la bugetul de stat".

Citește mai mult pe ziare.com.