Vasile Dâncu: Revenirea la votul pe liste nu este o opţiune rea. Se pot schimba la presiune publică
Vicepremierul Vasile Dâncu a declarat la Realitatea Tv, că în opinia sa, la alegerile parlamentare, oamenii trebuie să ceară rezultate de la politicieni, şi să nu cadă în populism. Mai mult, acesta a mai spus că votul uninominal era o iluzie colectivă, iar revenirea la votul pe liste nu este chiar o opţiunea rea, întrucât listele se pot schimba la presiunea publică.
"Votul uninominal era o iluzie colectivă. Revenirea la votul pe liste nu este o opţiune rea. La presiune publică, listele se pot schimba", a spus Vasile Dâncu, în exclusivitate, la Realitatea Tv.
Acesta a mai precizat că politicienii vorbesc despre responsabilitate doar în preajma alegerilor, dar oamenii nu votează doar în funcţie de rezultate, ci şi negativ.
"Politicienii vorbesc despre responsabilitatea doar în preajma alegerilor, dar nu se voteaza doar în functie de rezultate. Se voteaza si negativ. Oamenii să ceară rezultate, electoratul să nu răspundă la populism".
Pe de altă parte, Vasile Dâncu a precizat că nu are cum să fie 100% independent politic, după ce a fost vicepreşedinte PSD:
"Nu ai cum sa fii 100% independent dupa ce ai fost vicepreşedinte de partid, într-o perioadă în care nu erau mulţi vicepreşedinţi. Mi se pare ca poti sa ajuti o miscare de stanga, dar asta sunt permisive. Romania se schimba mai putin, dar politica se schimba mai mult. Trebuie consens politic pe lucrurile importante. Acum nu mai deosebim stânga de dreapta", a spus aceasta.
Totodată, Vasile Dâncu a mai adăugat că Guvernul tehnocrat îşi va face bilanţul la sfârşitul mandatului:
"Ne-am atins ţintele în mare parte, bilanţul îl facem la sfârşit de an".