Vasile Blaga: NU MĂ MAI ÎNTORC LA BĂSESCU. Ori facem fuziunea, ori plec eu
Vasile Blaga a cerut colegilor de partid o poziție tranșantă în ceea privește fuziunea: "ori facem fuziunea, ori eu nu mă întorc în trecut alături de Traian Băsescu. Pe orice va pune mâna Traian Băsescu se va usca ca vrejul de fasole".
Surse din cadrul BPN al PDL au declarat pentru just-news.ro că congresul de fuziune a fost stabilit pe data de 26 iuie.
Discuțiile în cadrul ședinței au fost destul de tranșante, liderul PDL, Vasile Blaga, fiind foarte dur în declarații. Pentru a elimina orice tensiuni induse cu precădere din afara partidului, Blaga a declarat că PDL are de ales între crearea noii formațiuni politice prin fuziune și votul pentru o nouă conducere.