Scenariul Sebastian Burduja la Sectorul 1. Nicolae Ciucă: Este o variantă foarte bună, o spun cetăţenii
Preşedintele PNL Nicolae Ciucă a declarat luni că Sebastian Burduja, preşedintele PNL Bucureşti, este o variantă foarte bună pentru Sectorul 1 şi nu pentru că o spune el, ci pentru că o spun cetăţenii din Sectorul 1 care l-au recomandat în sondajele pe care le-au făcut.
”Sebastian Burduja este o variantă foarte bună pentru Sectorul 1 şi nu pentru că o spun eu ci pentru că o spun cetăţenii din Sectorul 1 care l-au recomandat în sondajele pe care le-am făcut ca fiind acea persoană care poate să îi reprezinte în primăria Sectorului 1”, a afirmat Ciucă.
Despre George Tuţă, care îşi anunţase candidatura din partea PNL la sectorul 1, Ciucă a spus: ”O să discutăm cu fiecare dintre ei. Mai vedem încă odată cifrele şi, pe baza cifrelor şi a discuţiilor pe care le vom avea împreună şi in interiorul partidului o să luăm o decizie”.