Valeriu Zgonea, vizită oficială în Italia
Președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, însoțit de o delegație parlamentară, se află într-o vizită oficială în Republica Italia joi, vineri și sâmbătă.
Potrivit unui comunicat de presă remis joi AGERPRES de Camera Deputaților, în program sunt incluse întrevederi cu președintele Camerei Deputaților din Italia, Laura Boldrini, cu președintele Comisiei de politică externă, Fabrizio Cichitto, cu președintele Senatului italian, Pietro Grasso și cu P.S. Episcopul Siluan al Italiei.
De asemenea, delegația parlamentară a Camerei Deputaților va participa la Conferința internațională 'Valorile Europei'.
În cadrul vizitei, Zgonea va avea și o întâlnire cu reprezentanți ai comunității românești din Italia.