MENIU

Valeriu Zgonea s-a rugat la mormântul lui Arsenie Boca. Ce mesaj transmite

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a postat pe pagina sa de facebook mai multe fotografii, după ce a fost să se închine la mormântul lui Arsenie Boca. Acesta a precizat că sprijină demersul Episcopiei Devei și Hunedoarei prin care se solicită cadru medical specializat pentru a-i deservi pe credincioșii bolnavi, care fac efortul unui pelerinaj la Sfânta Mânăstire Prislop.

Redăm, în continuare, mesajul postat de Valeriu Zgonea pe pagina sa de facebook:

"Moștenirea Părintelui Arsenie Boca e dătătoare de speranță pentru zeci de mii de români care vin aici săptămână de săptămână, lună de lună, pentru a-i cere Sfântului Părinte ajutorul. Bătrâni sau oameni tineri, sănătoși sau bolnavi, toți stau la o coadă de câteva ore, indiferent de vreme, pentru a ajunge în fața mormântului Părintelui și a găsi acolo alinare pentru nevoile lor.

Maicile și preoții mânăstirii le sunt sprijin celor bolnavi și mai puțin ajutorați, dar este nevoie de un punct de prim ajutor pentru zecile de mii de pelerini care își îndreaptă pașii și inima spre Părintele Arsenie Boca. Episcopia Devei și Hunedoarei a inițiat un demers prin care solicită cadru medical specializat pentru a-i deservi pe credincioșii bolnavi, care fac efortul unui pelerinaj la Sfânta Mânăstire Prislop. E o solicitare normală, pe care o sprijin în totalitate, pentru că e inuman să închizi ochii la realitățile zilnice - indiferent de starea de sănătate, zeci de mii de credincioși vor continua să caute ajutorul și ocrotirea Părintelui Arsenia Boca și nimic nu le va dărâma dorința de a ajunge la mormântul Părintelui. De aceea, trebuie să sprijinim această inițiativă a Episcopiei și să privim cu empatie către cei mai bătrâni și bolnavi, care își pun toate speranțele în Sfântul Părinte", se arată pe facebook.

Mai multe articole despre:
0 măsuri mormânt Valeriu Zgonea arsenie boca