Valeriu Zgonea a explicat absența presei de la ședința pentru Codul Electoral
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, a justificat miercuri faptul că accesul presei este îngrădit la lucrările Comisiei de Cod electoral, în timpul şedinţelor, prin eşecul demersului de revizuire a Constituţiei, care a fost ”un show de presă”, în care se făceau declaraţii politice, scrie Mediafax.
La finalul şedinţei de miercuri, Zgonea a fost întrebat de ce nu a avut acces presa la lucrările comisiei de cod electoral, răspunzând că a fost permis accesul presei. În momentul în care a fost întrebat dacă neagă faptul că jurnaliştii au fost invitaţi în afara sălii de şedinţă în debutul lucrărilor, el a replicat: ”V-aţi întors supăraţi la servici?” Preşedintele Camerei Deputaţilor a invocat hotărârea plenului Parlamentului din februarie 2013, prin care s-a decis înfiinţarea comisiei, şi care menţionează că ”lucrările nu sunt publice”.
Jurnaliştii i-au menţionat că hotărârea permite, în acelaşi timp, ca membrii Comisiei de cod electoral să stabilească faptul că presa are acces la lucrările acestui for. ”La cinci minute (aveţi acces, n.r.) la început pentru oportunităţi şi la sfârşit aveţi această chestiune pe care o avem de 15 ani. Se face o conferinţă de presă, fie preşedintele Comisiei, fie un vicepreşedinte mandatat vă spune ce s-a întâmplat în comisie. În afară de această chestiune, ca peste tot în România şi în Parlament, aveţi acces la stenogramele acestei comisii. Mai mult, puteţi să aveţi dialog cu fiecare dintre membrii comisiei, pentru că fiecare vă va spune punctul de vedere”, a răspuns Zgonea. ”Sunt parlamentar de aproape 15 ani, eu nu sunt ales să fac show-uri de presă. Eu sunt ales să fac legi”, a mai afirmat preşedintele Camerei Deputaţilor.
Mai multe pe Mediafax