Vadim Tudor, Ovidiu Silaghi şi Dan Zamfirescu nu au avut nicio activitate în PE
Corneliu Vadim Tudor, Dan Zamfirescu şi Ovidiu Silaghi sunt europarlamentarii români care nu au avut niciun fel de activitate în Parlamentul European, la polul opus aflându-se Monica Macovei, clasată pe locul patru în topul raportoarelor întocmite, potrivit site-ului votewatch.eu.
Cei trei europarlamentari, liberalul Silaghi fiind membru al PE doar din 9 septembrie 2013, se clasează pe ultimul loc, deoarece nu au punctat la niciuna dintre categoriile luate în calcul de votewatch.eu pentru a monitoriza activitatea membrilor Legislativului european: rapoarte, proiecte de aviz, rapoarte amendate, întrebări parlamentare, declaraţii scrise semnate şi moţiuni de rezoluţie semnate.
Eduard Hellvig (ALDE), membru al PE tot din septembrie 2013, are două întrebări parlamentare.
Pe lângă cei trei, alţi şase europarlamentari români nu au contribuit la elaborarea vreunui raport: Minodora Cliveti (S&D), Vasilica Viorica Dăncilă (S&D), Iosif Matula (PPE), Elena Băsescu (PPE), Claudiu Ciprian Tănăsescu (S&D) şi Adrian Severin.
În cel mai important clasament, cel al rapoartelor întocmite, europarlamentarul PPE Monica Macovei se află pe locul patru, cu 40 de rapoarte elaborate. În acest top, social-democrata Silvia-Adriana Ţicău se află pe locul 24, cu 10 rapoarte. Iuliu Winkler de la PPE are 6 rapoarte, Marian-Jean Marinescu (PPE) şi Sabin Cutaş (S&D) - câte 5, Adina Vălean (ALDE) şi Theodor Stolojan (PPE) - câte 4, Renate Weber (ALDE) - 3, Traian Ungureanu (PPE) şi Sogor Csaba (PPE) - câte 2, iar restul câte unul.
Monitorizarea acoperă activitatea europarlamentarilor din perioada 14 septembrie 2009 - 1 ianuarie 2014.