MENIU

USR și PLUS se reunesc în ședințe separate pentru a discuta despre alianța la europarlamentare

Conducerea USR se reunește sâmbătă dimineața în ședință, cel mai important punct pe agenda Comitetului Politic fiind alianța cu PLUS la europarlamentare. Pe de altă parte, forul de conducere al PLUS, Consiliu Național, se reunește tot sâmbătă, pentru a discuta viitoarea alianță cu USR la europarlamentarele din mai. Potrivit surselor G4Media.ro, Dacian Cioloș ar urma să fie prezent la ședința de la USR, iar Dan Barna la ședința de la PLUS. Potrivit surselor G4Media.ro, o decizie ar putea fi luată sâmbătă sau amânată pe data de 10 februarie.

Sunt 50% șanse ca USR și PLUS să ia sâmbătă o decizie, dar chiar dacă o vom face documentele se vor semna ulterior”, au declarat pentru G4Media.ro surse apropiate negocierilor. Cele două partide negociază de câteva luni modul în care vor fi împărțite locurile pe liste.

G4Media.ro a scris pe 28 ianuarie că ultima variantă luată în discuție de USR și PLUS este ca lista pentru europarlamentare să fie deschisă de Dacian Cioloș, urmând ca în primul calup de șase candidați să alterneze câte unul de la fiecare partid. Astfel, după Cioloș, locul doi pe listă revine USR, locul trei PLUS, locul patru USR, locul cinci PLUS și locul șase USR, potrivit surselor G4Media.ro.

Mai multe detalii pe www.g4media.ro

Mai multe articole despre:
USR și PLUS se reunesc