USR iniţiază o moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei, Florin Iordache
USR anunţă că va iniţia o moţiune simplă împotriva ministrului Justiţiei, Florin Iordache, şi că va înainta un memoriu Ministerului Justiţiei, Consiliului Superior al Magistraturii şi Parchetului General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în care va arăta de ce proiectele celor două ordonanţe de urgenţă ”urmăresc interesele unor persoane care deţin sau au deţinut funcţii publice şi nu pe cele ale societăţii, care are nevoie de limitarea fenomenului corupţiei”, scrie news.ro.
USR consideră inacceptabilă promovarea de către Ministerul Justiţiei a celor două proiecte de ordonanţe de urgenţă care legiferează în domenii fundamentale pentru statul de drept şi consideră că Ministerul Justiţiei a eşuat în încercarea de a justifica urgenţa reglementării cuprinse în cele două proiecte.
”Atât Constituţia, cât şi Legea 546/2002 stabilesc ca for competent pentru discutarea aspectelor legate de graţierea colectivă Parlamentul. Este clar că până acum toate legislaturile au considerat acest demers de clemenţă ca fiind de competenţa Parlamentului, organ reprezentativ suprem al poporului român.
Referitor la urgenţă, nu există iminenţa unui demers CEDO. Menţionăm că PSD a avut majoritate şi anterior, de când trenează situaţia dramatică din penitenciare - la a cărei ameliorare USR intenţionează să contribuie - şi nu a înţeles să o rezolve, declarând acum, cu ipocrizie, că ar fi imperativă rezolvarea de pe o zi pe alta”, arată USR într-un comunicat.
USR consideră că ”PSD se foloseşte abuziv de situaţia populaţiei penitenciare pentru a cărei rezolvare durabilă are instrumente administrative, prin convertirea unor spaţii dezafectate - precum foste cazărmi - în închisori, sau legislative, cu iniţierea unei dezbateri publice privind reforma sistemului penitenciar”.