MENIU

USL a decis: Alegeri prezidenţiale pe 2 şi 16 noiembrie. Europarlamentare, pe 25 mai

La nivelul USL s-a decis ca euroalegerile să aibă loc pe 25 mai, duminică, iar prezidenţialele să se desfăşoare pe 2 şi 16 noiembrie, a anunţat duminică premierul Victor Ponta.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat, duminică seară, după şedinţa USL, că la nivelul Uniunii s-a decis ca euroalegerile să aibă loc pe 25 mai, duminică, iar prezidenţialele să se desfăşoare pe 2 şi 16 noiembrie.
El a spus că s-a decis în USL ca euroalegerile să aibă loc duminică, pe 25 mai.

De asemenea, el a precizat că, potrivit legii, alegerile prezidenţiale trebuie organizate în luna dinaintea celei în care expiră mandatul preşedintelui în funcţie.

Ponta a spus că a decis, în aceste condiţii, ca cele două tururi ale prezidenţialelor să aibă loc pe 2 şi, respectiv, 16 noiembrie 2014.

Întrebat când se va organiza referendumul pentru Constituţie, Ponta a răspuns că acest lucru este decis de către Parlament.