Urare ironică făcută pentru Viorica Dăncilă de Florii
Nume grele din politică sunt sărbătorite astăzi. Viorica Dăncilă, Victor Viorel Ponta și Florin Iordache sunt doar câțiva dintre politicienii care petrec azi. Premierul a primit zeci de felicitări, însă cea adresată de Mihai Tudose nu i-a picat bine.
Liviu Dragnea a ținut să-i ureze premierului Viorica Dăncilă La mulți ani încă de sâmbătă. A făcut-o pe scenă, la Botoșani.
,,Vreau să urez numai lucruri bune, sănătate, cu toata dragostea, tuturor celor care au nume de floare, inclusiv Viorica Dăncilă."
La rândul ei, și Viorica Dăncilă a transmis un mesaj de Florii.
"Tututor celor care poartă nume de floare. Tuturor celor care poartă nume de Florin, Florica, le spun la mulți ani, să aibă parte numai de bucurii."
Mihai Tudose a avut o urare ironică pentru Dăncilă.
"Urez la toată lumea sănătate. Ca om, să fie sănătosi și fericiți, dar la unii să fie ei fericiți fără să ne mai facă pe noi nefericiți, să fie fericiți la ei acolo, la Videle, la Sulina."
Și Victor Ponta are nume de floare. Pe fostul premier îl cheamă și Viorel. Sărbătoriți mai sunt astăzi fostul ministru al Justiției, Florin Iordache, dar și liberalii Florin Cîțu și Florin Roman.