UNPR continuă campania electorală: "Vom susține, prin măsuri concrete, aderarea urgentă la Schengen"
UNPR îşi continuă turneul electoral până în ultima zi de campanie. Astăzi, Gabriel Oprea şi cei doi candidaţi la alegerile europarlamentare, Ilie Năstase şi Anghel Iordănescu, vor merge în judeţele Tulcea, Galaţi şi Brăila.
Asta la doar 24 de ore după ce s-au întâlnit cu liderii și membrii organizațiilor județene din alte trei judeţe ale ţării, Vrancea, Buzău şi Constanţa.
Partidul lui Gabriel Oprea este in proces de reorganizare. În ultimele luni, s-au înscris 50.000 de membri noi, cei mai multi rezervişti de la MApN şi MAI.
UNPR va susţine aderarea României la spaţiul Schengen, acolo unde ţara noastră ar fi trebuit să fie demult, a spus fostul vicepremier şi ministru de Interne, care a anunţat şi un obiectiv electoral.
"Anul viitor, obiectivul strategic e să ne ridicăm iar unde am fost, adică să obținem peste 10% la alegerile locale și generale", a declarat Gabriel Oprea.