MENIU

Un senator USR cere suspendarea pensiilor speciale ale parlamentarilor și direcționarea banilor către Ministerul Sănătății

Senatoarea USR Florina Presadă a depus un amendament la ordonanța de urgență adoptată săptămâna trecută de guvern, care prevede printre altele indemnizația majorată pentru șomaj tehnic, prin care cere suspendarea pensiilor speciale ale parlamentarilor pentru anul 2020 și direcționarea banilor către Ministerul Sănătății.

Presadă subliniază că cei aproape zece milioane de euro economisiți din suspendarea plății pensiilor speciale ar putea fi folosiți pentru achiziționarea de echipamente de protecție, ventilatoare pulmonare și tratamente în lupta cu pandemia de coronavirus.

Un număr de 768 de foști senatori și deputați sunt în prezent beneficiari de pensii speciale în valoare de peste 10 milioane de euro pe an, potrivit răspunsurilor furnizate de Parlament la solicitările G4media.ro. Pensia medie a unui parlamentar este de 5.843 de lei pe lună.

”Unul dintre amendamentele pe care le-am depus la OUG30/2020 este ca anul acesta să se suspende plata acestor pensii speciale ale parlamentarilor iar banii aceștia să fie redirecționați către bugetul Ministerului Sănătății. Vorbim despre aproape 10 milioane de euro pe care Ministerul Sănătății i-ar putea folosi pentru echipamente de protecție, ventilatoare pulmonare, tratamente, specialiști. Până ne lămurește CCR cu privire la legea prin care aceste pensii sunt eliminate cu totul, măcar să nu le plătim. Cu atât mai mult în aceste momente este nevoie ca toate resursele să fie direcționate către lupta împotriva răspândirii acestui nou coronavirus, și nu către plata unor privilegii”, a scris Florina Presadă pe Facebook.

 

Mai multe articole despre:
florina prasada coronavirus