Un pesedist ajunge șef la gardianul finanțelor europene
Vicepremierul Viorel Ștefan a fost numit membru al Curții de Conturi Europene pentru un mandat care va începe la 1 iulie 2019 și se va încheia la 30 iunie 2025, anunță instituția europeană.
Acesta îl va înlocui pe domnul George Pufan, membrul român al cărui mandat expiră. În conformitate cu tratatul, membrii trebuie să își exercite îndatoririle în deplină independență și în interesul general al Uniunii Europene, se mai arată în comunicat.
Consiliul a luat aceste decizii pe baza propunerilor formulate de statele membre din care aceștia provin și după consultarea Parlamentului European.
Colegiul membrilor, prezidat de domnul Klaus-Heiner Lehne, președintele Curții de Conturi Europene, se va reuni în noua sa componență pentru a stabili atribuțiile specifice care vor reveni celor doi noi membri. Doamna Maletić și domnul Ștefan vor depune jurământul în fața Curții de Justiție a Uniunii Europene la o dată ulterioară.
Dragnea se aratase deranjat de forma proiectului de buget pe care ministerul lui Viorel Stefan o lansase in dezbatere. El i-a imputat ministrului de Finante ca in proiectul de buget nu sunt cuprinse anumite masuri promise de PSD, iar alocarile unor ministere nu reflecta programul de guvernare al social-democratilor. Dupa parasirea demnitatii ministeriale, a revenit la conducerea comisiei de specialitate din Camera Deputatilor. Stefan este membru PSD din 1993, el avand la activ trei mandate de senator si doua de deputat.
In perioada in care a fost la conducerea Ministerului Finantelor, a fost lansata intentia aplicarii impozitului pe gospodarie, la care ulterior s-a renuntat. "Cu siguranta, la un moment dat si in Romania va trebui sa aplicam globalizarea veniturilor. Nu avem un termen prestabilit, dar este un proces pe care il vom gestiona cu multa seriozitate", a spus Viorel Stefan.
Este creditat ca fiind un bun finantist, fiind respectat ca atare atat de membrii comisiei de vuget a Camerei din randul Puterii cat si de catre cei din Opozitie.