MENIU

Un dosar în care era vizat Traian Băsescu, clasat de Parchetul General

Procurorii de la Parchetul General au clasat dosarul în care fostul președinte Traian Băsescu era vizat în legătură cu retrocedarea ilegală a unor imobile pe vremea când era primar general al Capitalei.

Biroul de Presă al Parchetului General a confirmat că procurorii l-au anunțat deja pe Traian Băsescu că acest dosar a fost închis.

Presa centrală relata faptul că, pe vremea când era primar general al Capitalei, Traian Băsescu a retrocedat 66 de case unei singure persoane. Ulterior, chiriașii din acele imobile au reclamat faptul că beneficiarul retrocedării nu ar fi fost moștenitorul de drept.

Procurorii au deschis un dosar în acest caz, Traian Băsescu fiind audiat pe 8 mai, anunţă Agerpres.

La ieșirea din sediul Parchetului, Traian Băsescu a negat atunci că îl cunoaște pe beneficiarul retrocedărilor și a spus că acea tranzacție s-a făcut în condițiile legii.