MENIU

Un deputat PSD propune, printr-o iniţiativă legislativă, INTRODUCEREA VOTULUI OBLIGATORIU

Un deputat PSD propune, printr-o iniţiativă legislativă, INTRODUCEREA VOTULUI OBLIGATORIU

Deputatul PSD Ioan Munteanu a declarat, luni, că a depus la Parlament un proiect de lege privind instituirea votului obligatoriu şi sancţionarea celor care nu merg la vot cu amendă între 500 şi 1000 de lei, arătând că aşteaptă opinia Consiliului Legislativ.

El a apreciat că prin votul obligatoriu s-ar responsabiliza atât clasa politică, cât şi electoratul.

„Am depus în iunie la Camera Deputaţilor un proiect de lege, care acum este la Senat şi prin care propun introducerea obligativităţii votului. Sunt discuţii şi pro şi contra, aştept să văd ce zice Consiliul Legislativ”, a precizat Munteanu, pentru MEDIAFAX.

„De ani de zile, din ce în ce mai puţini oameni vin la vot şi decid soarta ţării 28% din electorat, în timp ce ceilalţi se declară nemulţumiţi după momentul votului. Prin votul obligatoriu s-ar responsabiliza şi clasa politică, dar şi electoratul. Propun şi sancţiuni cu amendă între 500 şi 1000 de lei”, a mai spus deputatul PSD.

Zgonea, despre propunerea privind votul obligatoriu: Eu personal sunt pentru

"Eu personal aş fi de acord cu acest vot obligatoriu, dacă el ne-ar aduce nouă beneficii. În acest moment nu pot să-mi dau seama care ar fi beneficiile. Ceea ce pot să vă spun este că pot să discut în cazul Comisiei de cod electoral, să ridic o astfel de discuţie în cadrul dezbaterilor dintre liderii grupurilor politice parlamentare sau membrii comisiei şi, dacă ea are o majoritate, cu mare plăcere, dar vă reamintesc că intrăm în anumite discuţii care sunt legate şi de prevederile constituţionale", a spus Zgonea.

Mai multe articole despre:
PSD vot obligatoriu